Obişnuiţi să vadă moartea în fiecare zi, locuitorii Bagdadului supravieţuiesc, fac afaceri, sărăcesc sau se îmbogăţesc. Toţi visează însă la vremuri de pace. Traumatizaţi de război, împărţiţi între nostalgia faţă de securitatea vieţii din vremea lui Sad dam şi promisiunea unei vieţi libere într-o democraţie pe care acum o silabisesc, irakienii încearcă să desluşească o cale de a se scutura deocamdată de sărăcie şi de spaimă.

Într-o ţară în care 58% din populaţie trăieşte sub pragul de sărăcie şi mai mult de un milion de oameni supravieţuiesc cu un venit mediu de numai 2,14 dolari pe zi, urmaşii Babilonului învaţă, după şase ani de ocupaţie americană, o limbă nouă: cea a capitalismului în care visurile nu costă nimic, dar alegerile sunt scumpe.

„O să-mi cumpăr diploma de liceu când o să am bani”

Pentru Athir Al Obaidi, 19 ani de viaţă au produs o singură certitudine: şcoala nu înseamnă nimic dacă nu ai bani. Este şi motivul pentru care Athir a decis să-şi abandoneze studiile, mai exact să amâne momentul în care va primi diploma de absolvire a liceului pentru atunci când va avea bani s-o cumpere.

„Am văzut că notele se iau pe bani. Directorul şcolii mi-a spus că decât să învăţ şi să nu câştig bani, mai bine să muncesc. Părinţii nu au fost de acord, dar asta e. O să fac bani şi o să-mi cumpăr şi eu diploma, aşa cum fac şi alţii”, spune convins Athir, în timp ce aranjează hainele pe manechine în magazinul în care acum este angajat.

Cei şase ani de război l-au învăţat că există totuşi pe lume ceva mai important decât banii: securitatea. „În 2006, dormeam în casă. O rachetă a venit peste noi. Am rămas şocat, deşi nu a murit nimeni. În timpul războiului, am slăbit 20 de kilograme doar din cauza fricii”, povesteşte tânărul.

Deşi i-a văzut pe militarii Coaliţiei în fiecare zi şi îi plac