O cercetătoare olandeză a descoperit că locuitorii din anumite sate africane „fură“ mâncarea leilor, fapt care ar putea duce la dispariţia felinelor în acele zone.
Este dificil să ne dăm seama care este cel mai bun mod de a aborda ceea ce se întâmplă acum în Camerun: pe de o parte este mila umană, iar pe de altă parte conservarea speciilor. Un studiu apărut în African Journal of Ecology a scos la iveală faptul că, tot mai des, prada leilor este furată de către băştinaşii din anumite sate, unde lipsa hranei este atât de accentuată încât oamenii au intrat în competiţie nu doar cu leii, ci şi cu hienele şi leoparzii, protagoniştii lanţului trofic legat de regele junglei. Atâta timp cât fenomenul furtului prăzii celorlalţi, cunoscut sub numele de cleptoparazitism, rămâne în cadrul lumii animale, există un fel de echilibru, care nu afectează prea mult o specie în detrimentul alteia. Dar, de când în joc a intrat şi omul, specialiştii au constatat că acest fenomen a generat o adevărată criză în unele comunităţi de lei, existând chiar pericolul dispariţiei.
Un fenomen în ascensiune
Descoperirea acestui fenomen a început într-o dimineaţă de martie, în urmă cu trei ani, când biologul Marjolein Schoe urmărea un leu şi o leoaică în Benoue National Park, din nordul Camerunului. Celor două feline li se pusese o zgardă cu localizator, pentru a li se urmări mişcările. La un moment dat, cercetătorii au localizat leii în apropierea unei antilope africane mari pe care tocmai o prinseseră. Speriaţi de zgomotul maşinii în care se deplasau oamenii de ştiinţă, cei doi lei s-au refugiat într-o zonă împădurită, până când Schoe şi echipa sa au decis să plece. La ora cinci după-amiază, biologul s-a întors la locul capturii, însă, în loc să găsească resturi de la „cina“ leilor, nu mică i-a fost mirarea când a dat de un grup de locuitori ai satelor vecine care