Arman Karamyan a înscris din nou împotriva fostei sale echipe şi a adus victoria timişorenilor în meciul cu Rapid. „Poli” îşi menţine invincibilitatea în acest sezon şi după partida cu giuleştenii. Echipa lui Sabău a jucat aşa cum ar vrea să o facă şi marţi cu VfB Stuttgart. S-a lăsat dominată şi a lovit letal pe contraatac. Cel care a marcat golul victoriei a fost Arman Karamyan, din nou decisiv, pentru a treia oară, împotriva Rapidului, pe care i-a învins cu golurile sale în două rânduri sezoanele trecute.
„ Sunt mulţumit că am adus victoria pentru echipă şi sunt fericit că înscriu de fiecare dată contra Rapidului. Noi jucăm toate meciurile la victorie, vrem să câştigăm tot, titlul, cupa. Rapidul e o echipă puternică, am avut un meci greu. Acum avem timp să ne gândim şi la Stuttgart. Avem multe meciuri anul acesta, dar sper să luăm titlul”, a spus Arman după meci.
Sabău cere continuitate
Victoria împotriva Rapidului a fost uitată imediat după partidă de antrenorul timişorenilor, care se gândea deja la meciul cu Stuttgart de marţi. „ Rapid a dominat începutul de joc, şi-a creat câteva ocazii mari, iar dacă reuşeau să înscrie atunci ar fi fost foarte grav, pentru că sunt o echipă foarte solidă, am fi revenit greu. Sunt mulţumit de rezultat, este o victorie importantă. Lucrurile merg bine, însă trebuie să avem continuitate ”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
„Moţul” speră că echipa se va reface în totalitate pentru meciul de marţi din play-off-ul Ligii Campionilor. „ Jucătorii au muncit foarte mult, sunt concentraţi la ceea ce au de făcut, iar echipa îşi doreşte să facă performanţă. În partea a doua, jocul mi-a permis să mă gândesc şi la dubla cu Stuttgart, de aceea l-am înlocuit pe Alexa, pentru a-l menaja ”, a mai spus Sabău.
Lăudaţi de adversar
Viorel Hizo, antrenorul Rapidului,