Un microbuz al unei firme de transport, în care se aflau 12 persoane, care s-au îmbarcat cu destinaţia Cluj, a izbit, astăzi, un autoturism oprit regulamentar pe DN 17, în dreptul localităţii Şieu Măgheruş din Bistriţa-Năsăud. În urma coliziunii au fost rănite două persoane. IPotrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud, accidentul, în urma căruia două persoane din maşina lovită de microbuz au fost rănite, s-a petrecut în jurul orei 11.00, la ieşirea din satul Şieu Măgheruş, relatează NewsIn.
Potrivit declaraţiilor făcute de pasageri, şoferul microbuzului nu a fost atent la drum şi a căutat ceva pe bord, moment în care a izbit maşina parcată.
Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar sunt în afara oricărui pericol. Microbuzul nu şi-a mai putut continua drumul din cauza avariilor, iar pasagerii au fost nevoiţi să aştepte o altă maşină care i-a dus la destinaţie.
Poliţiştii prezenţi la faţa locului au spus că, din primele informaţii,vinovat de accident e şoferul microbuzului, care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţă de care s-a izbit. Şoferul microbuzului este cercetat în stare de libertate.
UPDATE
Microbuzul implicat în accident aparţine firmei C & I, una dintre cele mai mari firme de transport din România. Firma activează în acest domeniu din anul 2000 şi efectuează zilnic, curse interjudeţene de persoane cu microbuze. În momnetul producerii accidentului, microbuzul urma traseul Bistriţa- Oradea-Cluj Napoca. Reprezentnaţii firmei de transport au refuzat să ofere să comenteze accidentul, dar au dat asigurări că şoferul maşinii era unul cu experienţă. "Nu comentez nimic. Încă nu am obţinut procesul verbal. Pot să vă spun că şoferul avea experienţă şi că a fost o întâmplare nefericită", a declarat un angaja