· Când eşti foarte supărat pe România, e bine să ştii că şi România are o mulţime de motive să fie supărată pe tine. România are mai multe motive să fie supărată pe cei foarte supăraţi pe ţară. Unul dintre aceste motive e chiar supărarea manifestată ca un drept şi formulată ca o mârlănie. Nici o supărare individuală, oricât de îndreptăţită ar fi sau ar părea ea, nu e într-atât de îndreptăţită, încât să-ţi culpabilizezi tot timpul patria. România e ceea ce vedem toţi că e, datorită înmulţirii stihinice a supăraţilor pe ţară. Supărarea pe sat e soluţia nerodului şi a nevolnicului. La ghişeul unui serviciu fiscal, o ţaţă de oraş, boccie, dar îmbrăcată cu haine şi zorzoane de frumoasă, reclamă o diferenţă de câţiva lei, zicând: Asta-i România noastră, îşi bate joc de om! Tare supărat pe propria-ţi viaţă trebuie să fii ca să dai vina, pentru numai câţiva lei, pe o istorie şi o omenire. Nici nu mai e vorba despre o supărare, ci despre o infirmitate.

· În biblioteca unui istoric, îmi atrage atenţia o carte de artă privitoare la ceramica egipteană de acum patru milenii. Profesorul îmi spune că a cumpărat-o din Anglia, că a plătit pe ea 30 de lire, dar că nu a deschis-o niciodată. Tot ce e înăuntru, spune el, e insuportabil de frumos. Nu sunt pregătit pentru atâta frumuseţe, însă îmi face bine s-o ştiu la îndemână. E prea târziu ca să mai pot îndura concentrarea de spiritualitate din paginile ei. Dar sunt iertat, cred, pentru că am mai cumpărat-o de câteva ori ca s-o dăruiesc unor oameni pe care-i socotesc deasupra mea. Îmi pot povesti viaţa şi cariera şi aşa, scoţând din bibliotecă acele cărţi pe care n-o să ajung niciodată să le deschid, pe care le tot amân, ca un îndrăgostit fără speranţă.

· În Casa Scânteii se intră şi se iese printr-o mulţime de uşi. Pe toate uşile intră şi ies femei din redacţii, din legătorii şi tipografii, din felurit