Mii de credincioși din toată țara participă azi la slujba religioasă ținută la Mănăstirea Izbuc, unde se spune că o singură dată pe an, de Sfântă Mărie, izbucnește apa din izvor care îi vindecă pe bolnavi și îi păzește pe cei sănătoși.
Credincioșii s-au adunat de ieri la mănăstire. Însă în ultimii ani apa nu a mai țâșnit cu putere. Oamenii pun acest lucru pe seama secetei.
Mănăstirea de la Izbuc
Mănăstirea Izbuc, în prezent mănăstire de călugări, este situată în satul Izbuc, comuna Cărpinet. Lăcașul a fost fondat în jurul anilor 1938-1940 într-o mica depresiune de la poalele Munților Codru Moma, în jurul unui izbuc intermitent despre care se credea că are puteri tămăduitoare. Hramul mănăstirii este de 15 august, cu ocazia sărbătorii religioase Sfântă Mărie Mare. Cu această ocazie, localnicii dar și credincioși și țară se strâng în număr mare la mănăstire pentru a participa la slujba religioasă.
Izvor miraculos
Numele mănăstirii vine de la un izvor care se află în incinta lăcașului și care izbucnește la anumite intervale. Izvorul este considerat făcător de minuni, pe seama lui punându-se vindecări miraculoase. Unic în țară, izvorul atrage anual un număr mare de credincioși și turiști. În trecut locul s-a numit "La Călugări". Mănăstirea cuprinde două biserici, una mai veche, din lemn, și una nouă.
Legenda izvorului
Legenda spune că, în urmă cu mai mulți ani, un copil care s-a născut orb s-a spălat pe față cu apa din izvorul de la Izbuc, iar apoi a început să vadă. De atunci, localnicii cred că apa izbucnește an de an, ca semn al dragostei pe care le-o poartă Maica Domnului credincioșilor. Cu ocazia acestei sărbători mii de oameni merg să ia apă de la izvor, convinști că îi poate vindeca sau îi poate feri de boli.