Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: România va relua creşterea economică din 2010

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 august 2009 ·

România va relua creşterea economică începând cu anul 2010, iar criza economică prin care trecem ne-a adus cu picioarele pe pământ, a declarat preşedintele Traian Băsescu astăzi, la emisiunea ProMotor difuzată de ProTV.

"Dacă-mi permiteţi o evaluare care nu are nimic comun cu pesimismul, dar o evaluare pe care o am, fără a fi un specialist, nu mă erijez în cel care poate face previziuni, cred că România va relua creşterea economică începând cu 2010. Anul acesta nu avem perspectiva opririi creşterii negative a Produsului Intern Brut", a declarat şeful statului.

Potrivit acestuia, dezvoltarea economică trebuie susţinută de investiţii. "Trebuie să înţelegm că nu putem trăi numai din consum. Teoria că ne dezvoltăm prin creşterea consumului s-a dovedit a fi falsă şi tot dezvoltarea prin investiţii rămâne cea care te poziţionează solid la un palier de dezvoltare de pe care nu dai înapoi", a spus Băsescu.

Şeful statului a menţionat că, în ultimii ani, România a avut o creştere a PIB bazată pe consum. "Iată că imediat ce a scăzut consumul am dat înapoi. Dacă era bazată pe investiţii, nu aveai cum să dai înapoi foarte mult", a apreciat el.

În opinia sa, această criză "ne aduce în realitatea economică cea mai dură, dar şi cea mai corectă a ceea ce înseamnă economia de piaţă".

"Economia de piaţă poate să te crească artificial şi am trăit cu bucurie creşterile de salarii şi pe baza unui consum stimulat excesiv, iar tot piaţa ne-a tăiat craca şi ne-a spus că un lucru care costă un leu nu poate costa o sută de mii de lei doar în numele economiei de piaţă şi ne aduce la realităţi", a adăugat Băsescu.

Fondul Monetar Internaţional a prognozat pentru România o scădere economică de 8-8,5% în 2009, dublu faţă de estimarea anterioară, din luna martie, de 4,1%.

Pentru 2010, Fondul anticipează o uşoară creştere economică, de 0,5%-1%, pe fondul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 46 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 19 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 48 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 14 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 32 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 12 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°