Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Florin Lăzărescu:„În literatură tu eşti Dumnezeul poveştii” (PORTRET)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 august 2009 ·

La doar 35 de ani, scriitorul ieşean a cunoscut succesul. Este un semn, crede el, că literatura română contemporană a început să intre în normalitate.

În copilărie îşi dorea să devină poştaş, avea şi un model în sat, pe Nea Ion. A devenit însă un pasionat cititor din clasa a II-a, când i-au căzut în mână „Legendele Olimpului“ şi „Cei trei Muşchetari“.

În schimb, nu-i plăcea literatura română. Obişnuit să citească adevărate cărţi de aventuri, mare i-a fost uimirea să constate că „Fraţii Jderi“ era numită astfel. Nu ştie foarte precis, dar se gândeşte că inconştient lectura a lucrat în el şi „la un moment dat vrei să-ţi spui povestea ta“, afirmă scriitorul.

Debutează la propria editură

În 1992 a dat admitere la Facultatea de Filosofie, dar „după ce a văzut filmul «Forest Gump», Florin Lăzărescu a observat din întâmplare că este printre primii respinşi“, povesteşte cu umor scriitorul. Aşa că vreo doi ani a fost profesor suplinitor la ţară. Şi abia în 1994 intră la Facultatea de Litere.

A înfiinţat, în 1997, alături de alţi tineri, Asociaţia Culturală Outopos. A debutat în 2000, cu un volum de proză scurtă, „Cuiburi de vâsc“, la editura proprie (şi din banii primiţi de la o mătuşă, aşadar, spune amuzat: „şi în spatele meu este o mătuşă“), Outopos, „care îşi va da glorios duhul după ce au ieşit pe piaţă zece titluri cu tineri scriitori ieşeni“, afirmă ieşeanul.

Un an mai târziu se angajează la Polirom, pentru patru ani, la Departamentul de Promovare şi Relaţii cu Presa. „Dacă am reuşit să vând cărţi, înseamnă că pot să vând orice“, spune Lăzărescu. Tot aici a învăţat să scape de provincialisme legate de autori, de critica literară. A grăbit procesul proiectului „EgoProză“ şi l-a susţinut în ideea de a exista un fenomen literar. Acum, această colecţie a ajuns la 100 de titluri, cu autori celebri. Din 2005 a făcut s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 31 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Sondaj INSCOP Research: 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după co

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°