La doar 35 de ani, scriitorul ieşean a cunoscut succesul. Este un semn, crede el, că literatura română contemporană a început să intre în normalitate.

În copilărie îşi dorea să devină poştaş, avea şi un model în sat, pe Nea Ion. A devenit însă un pasionat cititor din clasa a II-a, când i-au căzut în mână „Legendele Olimpului“ şi „Cei trei Muşchetari“.

În schimb, nu-i plăcea literatura română. Obişnuit să citească adevărate cărţi de aventuri, mare i-a fost uimirea să constate că „Fraţii Jderi“ era numită astfel. Nu ştie foarte precis, dar se gândeşte că inconştient lectura a lucrat în el şi „la un moment dat vrei să-ţi spui povestea ta“, afirmă scriitorul.

Debutează la propria editură

În 1992 a dat admitere la Facultatea de Filosofie, dar „după ce a văzut filmul «Forest Gump», Florin Lăzărescu a observat din întâmplare că este printre primii respinşi“, povesteşte cu umor scriitorul. Aşa că vreo doi ani a fost profesor suplinitor la ţară. Şi abia în 1994 intră la Facultatea de Litere.

A înfiinţat, în 1997, alături de alţi tineri, Asociaţia Culturală Outopos. A debutat în 2000, cu un volum de proză scurtă, „Cuiburi de vâsc“, la editura proprie (şi din banii primiţi de la o mătuşă, aşadar, spune amuzat: „şi în spatele meu este o mătuşă“), Outopos, „care îşi va da glorios duhul după ce au ieşit pe piaţă zece titluri cu tineri scriitori ieşeni“, afirmă ieşeanul.

Un an mai târziu se angajează la Polirom, pentru patru ani, la Departamentul de Promovare şi Relaţii cu Presa. „Dacă am reuşit să vând cărţi, înseamnă că pot să vând orice“, spune Lăzărescu. Tot aici a învăţat să scape de provincialisme legate de autori, de critica literară. A grăbit procesul proiectului „EgoProză“ şi l-a susţinut în ideea de a exista un fenomen literar. Acum, această colecţie a ajuns la 100 de titluri, cu autori celebri. Din 2005 a făcut s