Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andronescu speră ca noul sistem de bacalaureat şi de admitere să se aplice în anul şcolar următor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 august 2009 ·

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat astăzi seară, într-o emisiune televizată, că îşi doreşte ca noul sistem de bacalaureat şi de admitere din clasa a VIII-a spre a IX-a, stipulat în noul Cod al educaţiei, să fie implementat în anul şcolar 2009-2010. " Noul sistem al examenului de bacalaureat ne-am dori să fie implementat începând de anul şcolar care urmează. Restul se va introduce gradual. Nu va fi greu pentru elevi, pentru că nu se schimbă conţinutul. Acesta rămâne acelaşi. Evaluarea se va face pe parcursul clasei a XII-a la limba şi literatura maternă, română, informatică. Acestea se vor finaliza cu o certificare de tip EUROPASS, implementată de Comisia Europeană ", a explicat ministrul Educaţiei, citată de Agerpres.

Ecaterina Andronescu a precizat că limba română va fi obligatorie pentru toată lumea la examenul de bacalaureat.

" Vechea formulă de bacalaureat a pierdut din relevanţă. Auzim de copiat care a decredibilizat întreaga şcoală românească. Elevul va avea mai mult timp să se pregătească. Vrem să recredibilizăm şcoala românească ", a explicat ministrul Educaţiei.

În ceea ce priveşte admiterea la liceu, Ecaterina Andronescu a spus că se va face în interiorul ciclului de învăţamânt gimnazial, iar trecerea de la clasa a VIII-a la a IX-a pe baza evaluărilor continue din gimnaziu şi pe baza unei evaluări pe care elevul o va susţine în al doilea semestru al ultimei clase de gimnaziu.

Ecaterina Andronescu a spus că pentru elevii de clasa a VIII-a va fi un examen de tip "sumativ", care va scoate în evidenţă toate competenţele pe care le-a adunat elevul la toate disciplinele.

Elevii ar putea susţine într-o zi testarea de tip internaţional sub forma unui test grilă. Acestea, după cum susţine ministrul Educaţiei, s-ar putea pune la dispoziţia elevului cu un an înainte.

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procedură în premieră la Spitalul “Babeș” Timișoara, pentru investigarea intestinului subțire

Timpolis acum 33 minute
Sursă foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara anunţă că realizează investigaţii ale intestinului subțire, în premieră, printr-o capsulă endoscopică.   Potrivit medicilor

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 11 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 4 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 12 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum 2 ore
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Dinamica relațiilor de muncă în 2025: principalele priorități pentru echipele in-house

HotNews acum o ora
Nu există multe domenii juridice pe piața românească care să treacă în fiecare an prin schimbări atât de revoluționare precum dreptul muncii. În ultimii trei ani, apetența legiuitorului nostru de a reglementa și suprareglementa chestiuni precum evit

Vremea

București
acum

-2°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-6°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°