Confruntările violente dintre Hamas şi salafişti au provocat moartea a 24 de persoane şi rănirea altor 130 în cursul nopţii trecute, la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, au anunţat sâmbătă dimineaţa serviciile de urgenţă palestiniene, citate de AFP. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
"Confruntările din noaptea de vineri spre sâmbătă dintre Hamas şi un grup extremist în sudul Fâşiei Gaza s-au soldat cu 24 de morţi şi cel puţin 130 de răniţi", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă palestiniene. El a precizat că patru dintre răniţi sunt în "moarte clinică", iar alţi patru sunt în stare gravă.
Liderul grupului salafist Jund Ansar Allah, Abdelatif Moussa, a fost ucis de poliţia Hamas în timpul luptelor, a precizat sâmbătă o sursă medi
cală palestiniană. Liderul aripii militare a Hamas pentru regiunea de sud a Fâşiei Gaza, Mohammed el-Shamali, figurează, de asemenea, printre morţi. Potrivit martorilor oculari, poliţia Hamas a luat cu asalt o moschee din Rafah în care se baricadaseră membrii unui grup salafist, Jund Ansar Allah. Rafah, bastion local al mişcării salafiste apropiate din punct de vedere ideologic de al-Qaida, se află la frontiera cu Egiptul.