Neinclus în lotul pentru dubla cu Sarajevo, Traore a înscris ieri un eurogol
Prima ocazie s-a lăsat aşteptată. Trecuse un sfert de oră cînd Y. Kone a pivotat cu Costin în spate, ameţindu-l pe gălăţean. Publicul a strigat gol, dar şutul din întoarcere al ivorianului n-a nimerit colţul lung.
Cînd învingi de două ori campioana şi remizezi în Ghencea, Oţelul nu îţi poate provoca emoţii nici cu Dorinel pe bancă. Iarba nu a ţinut cont de calculele hîrtiei. Jocul clujenilor, cu un singur vîrf, nu i-a deranjat prea mult pe gălăţeni în prima repriză.
Brazilianul Edimar a impresionat doar prin ghetele roz. Şi a mai trecut un sfert de ceas pînă la următoarea ocazie, tot cu Kone în rol principal. Revenit de la "naţională", Mara a centrat şi lovitura de cap a vîrfului a catapultat balonul în transversală.
Peste doar două minute, o combinaţie Peralta-Alcantara a derutat defensiva oaspete, dar Kolev a fost norocos, fundaşul brazilian a şutat în el. În ciuda jocului modest, publicul nu şi-a pierdut răbdarea şi l-a aplaudat pe Mara pentru o alunecare eroică. 0-0 la pauză şi gluma se îngroaşă. În tribună, Culio, Dubarbier, Cadu şi Trică îşi rod unghiile de necaz că nu pot juca.
Conceicao a riscat. A scos doi mijlocaşi şi a introdus doi atacanţi, trecînd de la 4-1-4-1 la un viguros 4-3-3. Traore (47) şi Kone (59) au anunţat furia clujeană. Oţelul a răspuns cu bomba lui Axente (53) şi cu ambiţie.
N-a fost suficient. Traore avea un mesaj pentru cei care au vrut să-l împrumute la Alba şi nu l-au inclus în lotul pentru Europa League: golul salvator, o torpilă în vinclu de la 20 de metri. Urmăriţi-l pe Traore! Nu va rămîne prea mult în liga lui Mitică.
Gabi Paraschiv: "Nu ştiu dacă CFR va avea asemenea arbitraje şi în Europa League, dar azi arbitrul nu ne-a lăsat să jucăm. Fundaşii noştri au luat galben