Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Lada cu manuscrisele şi cărţile lui Eminescu, în Bănie

Publicat in Adevarul, duminică 16 august 2009 ·

Filosoful Constantin Barbu şi Fundaţia Dr. Constantin Teodorescu scot la lumină, în premieră, manuscrisele găsite în lada marelui poet. Risipita comoară pe care poetul a lăsat-o lumii într-o ladă va fi recompusă în integralitatea sa.

Filosoful Constantin Noica era de părere că, odată facsimilate şi puse la dispoziţia marelui public, manuscrisele lui Eminescu vor avea un efect extraordinar asupra spiritului românesc. Câţiva academicieni s-au hotărât să refacă conţinutul lăzii marelui poet şi să publice în premieră o serie din manuscrisele acestuia. Este vorba despre Centrul Mihai Eminescu din Bârlad, acolo unde există o casă memorială a poetului.

Filozoful craiovean Constantin Barbu, cel care şi-a dedicat întreaga viaţă salvării operei eminesciene, a scos la lumină „Lada cu manuscrisele şi cărţile lui Eminescu”, cu sprijinul Fundaţiei culturale Dr. Constantin Teodorescu. „De la Eminescu au rămas manuscrisele şi o ladă. Aceasta va avea 11 clone perfecte, cu 11 manuscrise eminesciene. De ziua Sfintei Maria, aceste daruri vor poate să ne amintească de prea frumosul poem scris de Eminescu Fecioarei Maria”, ne-a spus, ieri, Barbu. Lada boierească datează din 1878 şi a fost restaurată de craioveanul Octavian Ciocșan. Fundaţia va publica 239 volume din biblioteca poetului.

Pictorul Bîrsanu i-a realizat lui Eminescu un portret în foiţă de aur

La Bârlad va fi donat un portret al poetului, realizat în foiţă de aur de 24 de karate, de pictorul craiovean Silviu Bîrsanu, de dimensiuni 1,82/1 m. Un alt dar inedit oferit de Fundaţia Dr. Constantin Teodorescu este Tezaurul Cantemir. „A luat fiinţă Academia Dimitrie Cantemir care a luat iniţiativa de a publica pentru prima dată integrala manuscriselor cărturarului. Fundaţia şi alte instituţii, o universitate, o episcopie şi două consilii judeţene au luat inspiranta hotărâre de a aduce din străinătate fotocopiile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°