Dinamo a dat recital aseară, la Piatra Neamţ, câştigând clar cu 4-0. Sursa: Mediafax
Dinamo a repurtat aseară, la Piatra Neamţ, primul succes din această ediţie a Ligii I la fotbal, învingând, cu 4-0, nou-promovata Ceahlăul.
Victoria de sub Pietricica este, totodată, cea dintâi obţinută de echipa din Ştefan cel Mare, într-un joc oficial, de la instalarea italianului Dario Bonetti în funcţia de antrenor.
„Câinii roşii” au început în forţă meciul din cea de-a treia etapă. După un lob de la 45 de metri al lui Torje, scos de George Savu în corner (4), Dănciulescu a deschis scorul (5).
Adrian Cristea a centrat în careu, fundaşii gazdelor n-au reuşit să îndepărteze mingea, aceasta a ajuns la atacantul bucureştenilor, iar cel poreclit „Corbul” a înscris printr-un şut de la zece metri.
Jaloane moldovene pentru „Hagi din Ştefan cel Mare”
Oaspeţii au continuat să rămână la timona disputei, profitând de replica aproape inexistentă a moldovenilor în prima jumătate de oră. „Hagi din Ştefan cel Mare”, aşa cum mai este alintat Adrian Cristea, a depăşit lejer patru adversari şi, de la marginea careului, a trimis balonul în poartă (23).
Elevii lui Florin Marin au fost aproape de gol în minutul 31, atunci când şutul lui Gafiţa era să se transforme într-un autogol al lui Lucian Goian, şi în minutul 35, moment în care Dolha s-a întins şi a prins mingea trimisă de Ionuţ Bădescu.
Până la pauză, N’Doye a ratat şi el, şutul senegalezului fiind deviat de Floricel din faţa liniei porţii (41). Repriza secundă a debutat la fel ca prima, cu un gol al dinamoviştilor. Duelul de la distanţă dintre Torje şi Savu s-a repetat, dar, de această dată, mijlocaşul „roş-albilor” a înscris, cu un şut de la 16 metri.
Dănciulescu a închis tabela, printr-un gol cu capul de la patru metri, dup