Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: „Dansul Pinguinului“ face furori la nunţi

Publicat in Adevarul, duminică 16 august 2009 ·

O nouă melodie, asociată cu câţiva paşi de dans, este nelipsită de la petrecerile organizate anul acesta la Iaşi

Dacă în urmă cu câţiva ani mesenii erau circumspecţi faţă de acest gen de dans, acum se lasă chiar şi cu scandal dacă nuntaşii nu participă la ritual.

Judeţul Iaşi nu face excepţie în ceea ce priveşte „Dansul Pinguinului“. De la începutul acestui an nu mai este nuntă în oraş sau la sat la care formaţia tocmită să nu fie obligată de miri, naşi sau nuntaşi să cânte melodia.

„Anul trecut, numai la jumătate dintre nunţile la care am fost se cânta şi se dansa pe această melodie. Şi atunci cu greu, pentru că DJ-ul sau liderul formaţiei trebuia să iasă în ring să îndrume nuntaşii la paşi“, povesteşte Cezar Creţu, cameraman.

El spune că anul acesta dansul a devenit lege. „Se cântă peste tot, iar oamenii deja au învăţat paşii. Mai nou, din cauza acestei piese, a fost detronat «El Meneaito», un alt dans organizat“, a mai spus Creţu. Din fericire pentru tradiţia românească, nuntaşii nu vor sub nici o formă să renunţe la Braşoveanca.

„Prima oară am văzut «Dansul Pinguinului» la începutul anului, la ziua cuiva. Cum a început melodia, toată lumea s-a aliniat şi eu nu înţelegeam ce se întâmplă. Pe urmă m-am lămurit ce se petrece“, a povestit Ionela Puşcaş, studentă. Bătrâni sau tineri, în costum sau în rochii elegante, majoritatea participanţilor la petrecere se prind în rând şi „ţopăie“ pe ritmurile unei melodii despre care se spune că a fost compusă în zona Moldovei.

Cântecul, compus de un nemţean

Doar bătrânii mai strâmbă din nas atunci când văd cât de mult se schimbă tradiţiile. Un muzician din Adjudeni, judeţul Neamţ, spune că melodia a fost compusă de el, în urmă cu 40 de ani. Anton Giurgilă are cum 74 de ani şi este basistul Fanfarei de la Adjudeni. El spune că piesa care face furori a luat naştere în urma repetiţiilor cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 16, peste cea de la scrutinul din 2019

HotNews acum o ora
Prezență în țară la alegerile prezidențiale, la ora 16, este de 33,6%, peste cea din urmă cu cinci ani. În 2019, la această oră, era de 33,44%. Cu toate acestea, prezența se menține sub nivelul atins în 2014 sau cel din 2009. Până la această oră, în

Prezența la referendumul pentru București, convocat de Nicușor Dan, a atins pragul de 30% necesar pentru validare

HotNews acum 21 minute
Referendumul din București convocat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința împărţirii banilor între PMB şi primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti, a trecut pragu

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum o ora
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum o ora
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 2 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum o ora
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 3 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

David Popovici, mesaj de patru cuvinte după ce a mers la vot. Ce a transmis campionul olimpic

Adevarul acum 29 minute
Sportivii nu au stat departe de alegerile pentru președinția României. Una dintre vocile puternice ale ”noului val”, David Popovici, a avut un mesaj pentru români, după ce a votat. După ce a fost la urne, campionul olimpic la înot i-a încurajat pe c

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 4 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°