Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bac fluvial, botezat cu numele căpitanului

Publicat in Adevarul, duminică 16 august 2009 ·

Vasul a fost recondiţionat şi s-ar putea numi „Dumitru Mitroi“, după comandantul mort la datorie, acum 35 de ani Vasul, aflat în dotarea Poliţiei de Frontieră, a fost recondiţionat şi întreţinut. „E o navă care, din păcate, nu e dotată cu radar, motorul e de provenienţă rusească, fiind înlocuit în ‘93 cu unul nou. Dă randament, iar consumul e redus“, ne-a precizat agentul-şef adjunct Olea Cornel, din cadrul Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. În memoria lui Dumitru Mitroi, nava ar putea primi în curând numele comandantului ei, Poliţia de Frontieră Mehedinţi lucrând deja la acest proiect.

Solidaritate marinărească

Indiferent că sunt lupi de mare sau de apă dulce, marinarii sunt acei oameni care    şi-au legat existenţa de ape, care, cu romantism şi pasiune, şi-au ales o profesie plină de riscuri, privaţiuni şi sacrificii, animaţi însă de curaj şi dăruire. Ziua Marinei constituie un prilej de pomenire a celor care au trecut în nefiinţă, mulţi dintre ei făcându-şi până în ultima clipă datoria. Între eroi se află şi Dumitru Mitroi, comandantul bacului fluvial scufundat în 1974, la Moldova Veche. „Era aşa numitul BM, adică barcă cu motor. Pe vremea aceea, erau dispuse la fiecare pichet de  grăniceri. Acest bac avea rolul de aprovizionare cu combustibil sau cu alimente“, ne spune comisarul-şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Într-o noapte rece de iarnă, în 1974, vasul a fost scufundat, iar cei trei marinari aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa. În timp ce aproviziona, un ucrainean nu a respectat condiţiile de navigaţie şi l-a băgat la fundul apei. „În zona Cazanelor, a făcut abordaj cu un convoi sovietic care naviga în aval. În acest accident, s-au înecat trei oameni. Unul era la observare, unul la motoare, iar altul comandantul. Bacul ăsta a stat 33 de zile în Dunăre. Împreună cu nişte scafandri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°