AFACERI. Casele de mezat suferă din pricina crizei, pentru că vânzările au scăzut şi ca număr, dar şi ca valoare a obiectelor. Sursa: Vlad Stanescu
Pe lângă adevărate istorii ale artei, casele de licitaţii ascund poveştile celor mai înfocaţi colecţionari, experţi evaluatori şi proprietari care, când n-au mai avut nimic de făcut, s-au apucat de afaceri.
Casele de licitaţii din România, concentrate în Capitală, fac tranzacţii cu obiecte de câteva sute de lei până la câteva zeci de mii de euro. Cifrele de afaceri se ridică la milioane pe an. Însă, în vreme de criză, profitul, aşa cum spun patronii, tinde uneori spre zero.
Moştenirile, de la picturi renumite până la argintării valoroase, sunt puse de proprietari în circuitul colecţionarilor. În ultimul an, tranzacţiile au scăzut nu numai ca număr, dar şi ca valoare a obiectelor aduse la masa preţurilor.
„Unii se tem să mai vândă, alţii - să mai cumpere. Vânzările s-au diminuat cu 30%-40%”, povesteşte Mihai Papagheorghiu, unul din primii proprietari de case de licitaţii de după Revoluţie.
Dacă în 2007 licitaţia de top ajungea la peste 70.000 de euro, pentru 2009 Casa Alis are doar picturi care nu depăşesc 20.000 de euro.
Investiţie recâştigată la a treia licitaţie
Casa Alis, locul în care Papagheorghiu şi-a petrecut ultimii 20 de ani, l-a făcut din inginer un cunoscător aproape fin ale artelor. Împreună cu alţi şapte colegi, toţi ingineri, după ce nu au mai avut nimic de făcut în fabrica de la Romaero, s-au apucat de afaceri cu lucruri de valoare. Cu norocul de a fi primii în reţea, şi-au scos banii după trei licitaţii.
„Investiţia a fost minimă, la nivelul unui salariu de atunci, vreo 4.000 de lei. Strângeam lucruri, le depozitam într-o garsonieră, pentru că nu aveam nimic”, spune Papagheorghiu, în timp ce completeaz
