A trecut prin cariere fără nicio legătură: de la electronică la consultanţă în administraţia publică, până la vândut floricele şi cultivat afine. Născut: 11 octombrie 1958, Braşov
Profesia: freelancer
Educaţie: SNSPA Bucureşti
Familie: căsătorit, trei copii
Mihai Ciubotaru consideră că a trăit două vieţi până acum. Prima, înainte de ’89, când a terminat Facultatea de Electrotehnică şi a lucrat într-o fabrică unde repara utilaje cu comandă unică. A doua viaţă a început după Revoluţie, când a absolvit în prima promoţie a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. În timpul studenţiei a fost director de cabinet în Guvernul României de pe vremea lui Roman, fiind expert la departamentul de structuri socio-politice. După preluarea cabinetului de către Nicolae Văcăroiu, Mihai a primit o bursă de analist politic la Institutul de Cercetări Politice ale Europei Libere. Întors în Braşov, Mihai Ciubotaru a fost şeful Serviciului de Programe şi Prognoze din cadrul Consiliului Judeţean. „ În aceeaşi perioadă vindeam şi floricele pe strada Republicii. S-au îmbinat foarte bine, mai ales că de aici câştigam de o mie de ori mai mult decât la Consiliu sau la Guvern ”, îşi aminteşte Ciubotaru.
Le-a dat lecţii britanicilor
În timp ce lucra la CJ a fost invitat de reprezentanţii unui district britanic să conducă departamentul de strategii de dezvoltare economică. „ Ziarele din aceea vreme mi-au plâns plecarea. M-au rugat să nu plec, dar nu puteam să renunţ la Tâmpa şi, mai ales, eram hotărât să aplic ceea ce învăţasem la Braşov “, spune Mihai Ciubotaru.
La scurt timp a devenit consilierul primarului din aceea vreme, Ioan Ghişe, dar s-a despărţit de el după un an. „ Am realizat atunci primul cod de conduită al funcţionarului public, prima strategie aticorupţie şi un proiect de management al centru