Economiile din Estul Europei încep să dea semne de revenire după recesiune. În România şi Ungaria, Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în perioada aprilie-iunie cu 1,2% şi respectiv 2,1%, comparativ cu primul trimestru, după diminuări de 4,6% şi 2,6% în primele trei luni. Pentru ansamblul acestui an, România estimează o scădere economică de 8,5%, iar Ungaria – o contracţie de 6,7%. Bulgaria, intrată în recesiune în primul trimestru, anticipează un declin de 6,3% pentru 2009, potrivit estimărilor unor analişti citaţi de AFP şi preluaţi de Mediafax.
Potrivit acestora, economiile din Europa de Est nu se regăsesc toate în aceeaşi situaţie, iar relansarea lor depinde în mare măsură de revenirea activităţii din comerţul internaţional şi de reformele interne, consideră analiştii. România şi Bulgaria ar putea ieşi din recesiune în 2010, cel mai probabil în a doua jumătate a anului, a precizat analistul economic Aurelian Dochia.
“Polonia şi Slovacia s-au descurcat mai bine decât vecinii lor, statele baltice se confruntă cu cele mai grave probleme, iar între cele două grupe se află România, Bulgaria şi Ungaria”, a mai declarat Dochia. Bulgaria a decis să diminueze cu 15% cheltuielile publice şi să limiteze contrabanda, pentru a majora veniturile. În România, funcţionarii publici vor fi trimişi în concediu fără plată pentru zece zile, măsură care ar trebui să reducă cu 0,3% deficitul bugetar. Ministerele au început, de asemenea, să anunţe reduceri de personal, însă fără a preciza vreo cifră totală. La rândul său, consilierul financiar Bogdan Baltazar spune că ieşirea din recesiune pentru Europa de Est va fi lentă, dar deja încep să apară date încurajatoare. (L.V.)
Economiile din Estul Europei încep să dea semne de revenire după recesiune. În România şi Ungaria, Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în perioada aprilie-iunie cu 1,2% şi respectiv 2,1%, comparati