Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pelerinaj cu mici, bere şi manele

Publicat in Adevarul, duminică 16 august 2009 · ·

Înainte şi după slujbele de Sfânta Maria, mii de credincioşi au petrecut, ieri, în jurul mănăstirilor, printre cerşetori şi tarabagii. Înainte de slujba de Sfânta Maria, pelerinii s-au veselit, cu bere, mici şi manele, la terasele din preajma lăcaşurilor de cult. În curtea Mănăstirii Curtea de Argeş oamenii s-au întins pe iarbă şi ascultau, ca la concert, slujba. Nu îi deranja că la doar câţiva metri de locul sfânt sfârâiau grătarele, iar oamenii erau ceva mai vorbăreţi în faţa dozelor cu bere.

,,S-a terminat postul. E normal să ne distrăm. Am venit aici că e lume multă şi e atmosferă de sărbătoare“, a spus un chfliu.

Alţii, mai obosiţi după noaptea dinainte, pur şi simplu au tras un pui de somn la răcoare. Oricum este o tradiţie ca oamenii veniţi din toate colţurile ţării să doarmă în parcul mănăstirii, în maşini sau chiar în jurul Bisericii lui Manole.

Cei smeriţi nu au ratat slujba şi au ales să se închine la moaştele Sfintei Filofteia.„Sunt aici pentru că fata mea suferă de o boală gravă şi mă rog La Sfânta Fecioară să o scape. Am stat aici toată noaptea şi m-am rugat cât am putut apoi am dormit puţin pe iarbă”, a spus Mariana Zgarbă, din judeţul Gorj. 

Au dormit în mănăstire

Pelerinii care au mers la Mănăstirea Tismana, judeţul Gorj, au înnoptat în sfântul lăcaş, iar alţii şi-au instalat corturile în zăvoiul din preajma mănăstirii ca să petreacă la un grătar şi un pahar cu bere.

„Este foarte frumos aici, am încins şi un grătar. Eu şi soţia venim aproape în fiecare an la sărbătoarea Sfintei Marii“, a declarat Nelu Ilceanu din Mehedinţi. 

Îndemnaţi la smerenie

Petrecăreţi au fost şi la Mănăstirea Srehareţi, Olt. Preoţii spun, însă, că sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu este motiv de petrecere. „Această sărbătoare trebuie întâmpinată cu sobrieta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°