Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Trei fraţi au fost abandonaţi de o fundaţie (UPDATE)

Publicat in Adevarul, luni 17 august 2009 ·

Două fetiţe de câte 10 şi 8 ani şi un băieţel de 5 ani au fost abandonaţi pe holurile Direcţiei pentru Protecţia Copilului de către preşedinta fundaţiei care-i avea în tutelă. Copiii au fost părăsiţi de tatăl iresponsabil şi de mama mult prea violentă. Fundaţia riscă acum să-şi piardă licenţa de funcţionare Reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilul (DGASPC) au rămas ca la dentist când preşedintele fundaţiei „Casa Mea”, Ianis Calos i-a postat pe cei trei copii pe holul instituţiei, cu bagajele lângă ei, fără nici un cuvânt. Femeia a lăsat, totuşi, la „predarea” copiilor o scrisoare în limba engleză, în care îşi explica gestul prin faptul că nu mai doreşte să-i aibă în îngrijire pe cei trei copii. „ Cei trei micuţi au fost lăsaţi ca niste bagaje la uşa noastră ”, a precizat Radu Mailat, purtătorul de cuvânt al DGASPC.

Au fost relocaţi

Decizia de instituţionalizare a celor trei copii la fundaţia „Casa Mea” va fi trecută din nou prin instanţa Tribunalului pentru Minori din Braşov. De asemenea, cei trei copii au fost duşi în regim de urgenţă la centrul de plasament „Domino” din Ghimbav, unde vor sta până la pronunţarea instanţei Tribunalului pentru Minori. „ În ultimul raport remis de către doamna Ianis Calos se semnalează că cei trei copii nu au un comportament tocmai adecvat, fiind tot timpul nemulţumiţi de condiţii, minţind personalul, adersându-i-se cu un limbaj urât şi vulgar şi influientându-i pe ceilalţi copii aflaţi în îngrijirea fundaţiei. Cel mai important este că fundaţia nu a propus ridicarea măsurii de protecţie specială a celor trei minori ”, a mai spus Radu Mailat.

Fundaţia "Casa Mea"

Fundaţia „Casa Mea“ a fost înfiinţată în anul 2003, suportul financiar principal constituindu-l donaţiile primate din Statele Unite. Motto-ul fundaţiei este „… unde fiecare copil este iubit ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 34 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 34 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Preşedintele USR Dominic Fritz: Romania is back. Gata cu secretomania şi cu limbajul de plastic

Ziarul Financiar acum 34 minute
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă un mesaj pe Facebook, în care oferă „concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan în Germania”. „Romania is back”, a scris el. „Romania is back (România s-a întors, n.r.). Germa

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°