În perioada de criză, patronii restaurantelor din Arad au scăzut preţul meniurilor de prânz care ajung astfel la echivalentul a doi euro şi jumătate. Restaurantele arădene au scos pe piaţă oferte pentru cei vor să servească prânzul în oraş. Un meniu complet începe de la 10 lei şi nu depăşeşte 12 lei dacă este cumpărat într-un anumit interval al zilei. Meniul zilei pare tentant, arădenii susţinând că 10 lei nu e o avere dacă, după ce te-ai ridicat de la masă, te simţi sătul. “Mi-am mai cumpărat meniuri la preţ de criză. Sunt restaurante în care eşti servit cum trebuie, mă refer la cantitatea mâncării. Dacă pleci sătul de la masă, mi se pare un preţ bun”, a declarat Daniel Boroş.
„Happy hour” aduce mâncare ieftină
Panourile aşezate în faţa restaurantelor arată intervalul orar în care prânzul este la promoţie. Spre exemplu, între orele 12.00 – 15.00, se pot servi trei feluri de mâncare cu numai 12 lei. “Happy hour” au numit patronii restaurantelor marea ofertă. “Cum în ultima perioadă au scăzut simţitor comenzile, mai ales la masa de prânz, ne-am gândit să venim cu preţuri de criză. Un meniu format din ciorbă ori supă, friptură cu garnitură şi desert costă 10 lei. Pastele sau pizza de orice fel costă 12 lei.
Meniurile pot fi comandate doar între orele 12.00 şi 15.00”, a spus Viorel Cordoş, patronul unui restaurant din centrul Aradului.
În anumite localuri însă, indiferent de ora din zi, arădenii pot servi prânzul la preţ de criză sau şi-l pot comanda acasă. În acest mod, patronii spun că au reuşit să-şi păstreze clienţii.
Idei pentru gospodine, în vreme de recesiune
Văzând că pot să mănânce bine cu numai 10-12 lei, unele gospodine au renunţat să mai gătească şi comandă prânzul sau cina de la restaurant. Acestea spun că le este foarte greu să prepare două feluri de mâncare, fără desert, pe