* împreună cu oficialităţile, spectatorii au fost alături de marinarii care, an de an, îşi serbează ziua printr-un spectacol pe Faleza Dunării * manifestările au cuprins de la momente sobre până la cele distractive, nelipsit fiind Zeul Neptun şi frumoasele sale nimfe * cel mai aşteptat joc marinăresc a fost concursul "porcul la scondru", ce a fost câştigat de un brăilean în vârstă de 20 de ani
Mii de brăileni şi numeroase oficialităţi locale au participat, sâmbătă, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Marinei. Şi anul acesta, ca şi la ultimele ediţii, tradiţionala sărbătoare a marinarilor a fost integrată într-un mod fericit în programul manifestărilor dedicate Zilelor Brăilei, modalitate prin care acţiunea a căpătat mai mult fast şi dinamism, spre deliciul miilor de spectatori veniţi cu mic cu mare pe Esplanadă, să asiste la "desfăşurarea de forţe". Astfel, începând cu ora 9.00, Faleza Dunării a fost împânzită de brăilenii veniţi să-i vadă pe marinarii care, de mai bine de o sută de ani, îşi serbează ziua onomastică printr-un spectacol atractiv şi deopotrivă pitoresc. Programul manifestărilor a cuprins atât momente sobre, precum ceremonialul militar al întâmpinării oficialităţilor, arborarea pavlionului şi a marelui pavoaz, în acordurile Imnului naţional şi pe fundalul celor 21 salve de salut, cât şi momente specifice vieţii şi tradiţiilor marinăreşti. Din "cuprins" nu au lipsit nici jocurile marinăreşti, spre deliciul publicului, care i-a încurajat cu aplauze pe competitori şi i-a felicitat pe câştigători.
După ce au fost primiţi invitaţii, spectacolul a continuat cu serviciul religios, de pomenire a eroilor marinari ce au sfârşit în apele fluviilor şi mărilor, slujbă ce a fost încheiată cu lansarea la apă a unei ancore de flori. Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost parada navelor militare şi civile, unde mai multe vedete blindate şi