Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: UPDATE / Sunt rămăşiţele de la Rânca ale lui Costi?

Publicat in Adevarul, luni 17 august 2009 · ·

Un cioban a găsit într-o pădure trupul unui copil devorat de animale sălbatice. Corpul neînsufleţit al unui copil a fost găsit ieri la opt kilometri de cabana din Rânca, judeţul Gorj, unde a fost cazat Costi Velcev înainte să dispară. Cadavrul a fost găsit în zona Paltin de Gheorghe Ciuroiu, un cioban din Bumbeşti Piţic. El a dat peste rămăşiţele copilului în timp ce căuta zmeură. A sunat la 112 în jurul orei 13.45. „Eram cu vacile în Paltin. Am luat o pauză şi am plecat după zmeură şi aşa am ajuns acolo. Din întâmplare. Imediat cum am văzut mi-am dat seama că este el pentru că ştiam despre caz. Am ieşit în munte, am mers mult pentru că nu aveam semnal şi am sunat la 112“, a povestit ciobanul Gheorghe Ciuroiu.

Poliţiştii cred că este vorba despre băiatul din Techirghiol dispărut luna trecută, pentru că băieţelul purta hainele descrise de părinţii lui Costi Velcev. „Noi bănuim că ar fi vorba de Constantin Velcev, deoarece este singurul care a fost dat dispărut în zona respectivă“, a declarat ieri după-amiază Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

„Este o zonă foarte abruptă, abia am ajuns acolo. Noi am fost pe Valea Dâlbanului şi el era pe cealaltă vale, cam la 800 de metri de bârlogul ursului.Era o privelişte înfiorătoare, a fost mâncat de animale“, a spus comisarul şef Viorel Caragea.

Rămăşiţele au fost trimise la Bucureşti, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“, pentru teste. Poliţiştii spun că vor duce mamei băiatului dispărut bucăţi din hainele găsite pentru ca ea să confirme dacă i-au aparţinut copilului.

„Am fost foarte aproape de această zonă. Nu ne-am gândit că băieţelul s-ar fi apropiat de pârâu. Valea Dâlbanului este o zonă foarte împădurită“, a spus Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj.

Trupul micuţului a fost devorat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 8 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°