Programele Naţionale de Sănătate, între mit şi realitate

În România există programe naţionale de sănătate care ar trebui să ofere populaţiei educaţie sanitară, dar şi acces la servicii medicale gratuite. În realitate, multe dintre ele funcţionează doar pe hârtie, fondurile alocate sunt cheltuite haotic, fără să se vadă rezultate, iar populaţia află de aceste programe de obicei după ce banii s-au epuizat demult. Gazeta de Sud încearcă să vă informeze obiectiv despre problemele şi lucrurile bune din acest sistem pentru care sunt alocate sume foarte mari de bani.

În România se crede că 10% din populaţie ar putea fi infectată cu viruşii hepatitei B şi C, iar autorităţile nu fac mai nimic pentru a stopa fenomenul. Cu toate că sunt cunoscute potenţialul epidemic şi agresivitatea acestor boli, care în timp pot duce la cancer de ficat, nici măcar bolnavii depistaţi nu beneficiază la timp de tratament.

Potrivit unor estimări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în ţara noastră, mai mult de două milioane de români ar putea fi infectaţi cu virusul hepatitei B sau C. În ciuda acestor aprecieri îngrijorătoare, în România nu există statistici oficiale, ceea ce denotă o lipsă de preocupare a autorităţilor medicale în acest sens.

Ce sunt hepatitele?

Hepatitele sunt boli inflamatorii ale ficatului, care pot fi produse de viruşi, alcool, substanţe toxice sau medicamente, boli autoimune, deficite genetice, ischemie hepatică, obstrucţii biliare. Cele mai frecvente sunt hepatitele virale, existând cinci tipuri importante denumite după virusul care a produs infectarea: A, B, C, D sau E. Pătrunderea unui virus hepatic în organism poate fi urmată de apariţia unei hepatite acute, în 0-6 luni de la infectare.

Dacă unele hepatite (A şi E) se vindecă în majoritatea cazurilor, altele (B, C şi D) pot deveni cronice. Se poate vorbi de