Stela Enache, soţia compozitorului Florin Bogardo, spune că acesta s-a retras, după Revoluţie, dintr-o lume în care nu se mai regăsea.
„Timp, nu fi hain... Să mai fim liceeni măcar puţin! Nu goni grăbit... Anii de aur ce ne-ai dăruit!” sunt, probabil, câteva dintre cele mai cunoscute versuri ale melodiei „Ani de liceu”, a compozitorului Florin Bogardo, care s-a stins din viaţă, sâmbătă, la Spitalul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, în urma unui infarct.
Ieri urma să împlinească 67 de ani. Trupul neînsufleţit al lui Florin Bogardo va fi depus, astăzi, la ora 12.00, la sediul Uniunii Compozitorilor din România, iar în jurul orei 15.30 va fi oficiată o slujbă în memoria artistului la Catedrala „Sfântul Iosif”, după care cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul Bellu Catolic, unde va fi înmormântat, la ora 17.30.
Compozitorul, care suferea de complicaţii cardiace, era internat de două săptămâni la „Matei Balş” din cauza unei infecţii generalizate. „Pentru problemele cardiace avea implantat un pacemaker, adică un stimulator care ajuta la controlul ritmului cardiac. La bolnavii de inimă sunt frecvente infecţiile care cauzează moartea”, explică îndurerată Stela Enache, soţia şi destinatara multora dintre melodiile celebre ale artistului.
„Într-o astfel de lume simţi că nu are rost să te mai zbaţi”
Florin Bogardo a trăit în discreţie toată viaţa şi tot astfel şi-a dorit să moară. De aproape 20 de ani, era într-un anonimat autoimpus. S-a închis în carapace şi s-a cufundat în credinţă, refuzând să se întoarcă în lumea artistică.
Nu s-a împăcat niciodată, spune Stela Enache, cu felul în care lumea sa se schimbase după Revoluţie. „Nu a mai compus nimic. Nu mai era cazul... Într-o astfel de lume simţi că nu are rost să te mai zbaţi. El nu a fost un luptător, ci un om mult mai profun
