Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Vineri vom fi cuceriți de care de flori

Publicat in Adevarul, luni 17 august 2009 ·

Vineri va avea loc a cincia ediție a Carnavalului Florilor, realizată de primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu primăria Debrecen și Autoguvernarea Locală Hajdu-Bihar.

Manifestările vor începe la ora 10.00, în sala Traian Moșoiu a primăriei cu conferința „Oradea și Debrecen în Uniunea Europeană – stratyegii de dezvoltare”, urmată de două workshop-uri pe tema energiei termice și a gestionării deșeurilor menajere. Orădenii interesați și organizațiile neguvernamentale sunt invitate să participe la acestea.

Carele alegorice vor porni la ora 14.00, de la blocurile zig-zag de pe Bulevardul Dacia, pe traseul Parc Petofi, Strada Independenței. De la ora 16.30 carele de flori vor putea fi admirate în parcarea Independenței.

La ora 19.00, în parcare va începe concertul trupei Danger, iar la ora 21.00 al trupei Bere Gratis. De la ora 21.00, în Șanțul Cetății, va avea loc un spectacol al Teatrului Muzical Mandala din Nyiregyhaza.

„Față de anii anteriori, vor fi mai puține care alegorice de flori. Pe de o parte pentru că sunt scumpe, iar criza ne afectează pe toți, iar pe de altă parte pentru că la Debrecen are loc a XL ediție a festivalului și majoritatea vor să participe la expoziția festivă”, a precizat viceprimarul Biro Rozalia. Anul acesta primăria Oradea va avea car de flori comun cu primăria Debrecen, iar consiliul județean va avea car comun cu instituția similară.

Orădenii sunt invitați să admire carele de flori, iar șoferii să aibă răbdare în trafic pe perioada cât vor trece carele alegorice.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Răsturnare de situaţie: Elena Lasconi continuă să se detaşeze de Marcel Ciolacu / Călin Georgescu a depăşit 2,1 milioane de voturi

Mediafax acum 25 minute
UPDATE Elena Lasconi îl depăşeşte pe Marcel Ciolacu într-o competiţie strânsă. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru ultimul bilet din turul 2. Pro

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum o ora
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum o ora
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 2 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 7 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Grecia: Partidul de stânga Syriza şi-a ales un nou lider

News.ro acum 3 ore
Syriza, partidul de stânga care a guvernat cândva Grecia, şi-a ales duminică un nou lider, după un an de tulburări interne şi de scădere a popularităţii, relatează AP. Sokratis Famellos, în vârstă de 58 de ani, i-a învins pe colegul său deputat Pavl

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Informări publice - 25 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 13 ore
SC INSTAL BMC COM SRL, cu sediul în Braşov, str. Ioan Popasu, nr. 50, bl. 2, ap. 1 jud. Braşov, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de începere a lucrării pentru proiectul „EXTINDERE CONDUCTĂ GAZE ŞI BRANŞAMENT GAZE NATURALE”, pro

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum 2 ore
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°