Saint-Gobain Weber România a amânat construcţia celei de-a treia fabrici de mortare industriale, la Suceava, din cauza crizei, a declarat, luni, Cristina Stoian, asistent manager în cadrul companiei controlate de grupul francez Saint-Gobain. "Investiţia a fost sistată din cauza crizei. Vom relua proiectul când primim acceptul Saint-Gobain. Anul acesta nu vom fabrica, din nefericire, în zona Moldovei", a afirmat Stoian. Ea a precizat că terenul a fost achiziţionat în toamna anului tr
Saint-Gobain Weber România a amânat construcţia celei de-a treia fabrici de mortare industriale, la Suceava, din cauza crizei, a declarat, luni, Cristina Stoian, asistent manager în cadrul companiei controlate de grupul francez Saint-Gobain.
"Investiţia a fost sistată din cauza crizei. Vom relua proiectul când primim acceptul Saint-Gobain. Anul acesta nu vom fabrica, din nefericire, în zona Moldovei", a afirmat Stoian.
Ea a precizat că terenul a fost achiziţionat în toamna anului trecut, iar construcţia unităţii ar fi trebuit să fie finalizată în prima jumătate a lui 2009.
Capacitatea de producţie a fabricii nu a fost stabilită, şi depinde de mai mulţi factori, inclusiv bugetul pe care îl va aloca grupul francez acestui proiect, potrivit reprezentantului producătorului de mortare şi adezivi industriali.
Compania deţine două fabrici, la Turda, judeţul Cluj, şi Brăneşti, judeţul Ilfov.
SURSA: Mediafax