Salamul rustic Agricola este un produs care se remarcă prin faptul că nu are aproape nimic natural în compoziţie, fiind un amestec de resturi de pasăre , grăsimi şi aditivi alimentari.
Principalul ingredient al salamului rustic Agricola este carnea de pasăre separată mecanic (MDM) care este de fapt o pastă din resturi fără valoare economică - pieliţe, zgârciuri şi ce mai scapă în malaxor. Pentru că nu are nici o valoare nutritivă, folosirea MDM-ul a fost limitată în mai multe ţări, iar în altele nu se mai utilizează deloc.
Următorul ingredient ca pondere este emulsia de şoric, care nu aduce organismului nici un aport de vitamine şi minerale, neavând valoare biologică. Slănina este şi ea prezentă într-o cantitate mare, inducând produsului un dezechilibru nutriţional. Grăsimile saturate, de natură animală, afectează grav funcţionarea la parametri normali a sistemului cardiovascular, dar şi a ficatului, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
În compoziţia produsului analizat intră şi aditivi alimentari care, consumaţi în mod frecvent, afectează buna funcţionare a organismului. Polifosfaţii, E452, aduc în organism o cantitate suplimentară de fosfor, care împidică fixarea calciului în oase. Cu timpul, pot apărea depuneri anormale de calciu, dar se poate instala şi osteoporoza. Potenţiatorul de gust, glutamat de sodiu, E621, poate provoca aşa-numitul "sindrom al bucătăriei chinezeşti".
Acesta se manifestă mai ales la persoanele sensibile cauzându-le dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură in antebraţ şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Din cauza acestor efecte, monoglutamatul de sodiu nu trebuie consumat de femeile însărcinate, copii, persoanele hipoglicemice, bătrâni şi cardiaci. Un alt efect al aditivului aliment