Este pentru prima dată când un deţinut susţine examenul de bacalaureat la Penitenciar. Tânărul de 19 ani este din judeţul Suceava şi este arestat preventiv din data de 2 iunie
Tânărul este din judeţul Suceava şi în urmă cu trei luni a comis un delict pentru care este acum cercetat în arest. Din acest motiv a şi ratat sesiunea din vară a examenului de bacalaureat. În prezenţa unei comisii desemnate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, absolventul de clasa a XIIa a susţinut prima proba orală a bacalaureatului, cea la limba şi literatura română. Tânărul a început cu dreptul examenul, fiind notat de profesorii evaluatori cu nota 7,5.
„ Mă aflu pentru prima dată în viaţa mea când asiste la aşa ceva. Am posibilitatea de examina la bacalaureat un absolvent aflat în spatele gratiilor. Este o situaţie inedită. Sper să se descurce bine la toate celelalte probe”, a declarat Dragoş Irimia, vicepreşedinte a comisiei judeţene de bacalaureat, sesiunea august. Reprezentanţii Penitenciarului susţin că nu au mai avut un astfel de caz niciodată.
„El a primit derogare specială de la Ministerul Educaţiei pentru a susţine examenul aici, iar o comisie l-a examinat. El trece prin aceleaşi probe ca şi ceilalţi absolventi, doar că le susţine în Penitenciar. La prima proba a fost notat cu 7,5 şi a fost fost mulţumit de notă. Ultima proba o va susţine pe 25 august”, a explicat Iulian Dărângă, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Securitate Botoşani.
Aproape 150 de elevi au început astăzi bacalaureatul
Aproape 150 de absolevenţi de clasa a XIIa au susţinut astăzi prima probă a bacalaureatului la limba şi literatura română. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt elevi care nu s-au putu înscrie la sesiunea din vară a bacalaureatului din cauza corijărilor. Alţi aproape 30 de candidaţi au terminat clasa a XII a în anii precedenţi.
Pentru tot judeţul B