Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Spitalele Capitalei, ticsite de bolnavi

Publicat in Adevarul, luni 17 august 2009 ·

Medicii spun că motivul principal este faptul că tinerii îşi abandonează părinţii bătrâni pentru că vor să plece în concediu. Mai sunt şi alte cauze cum ar fi activităţile fizice periculoase care se desfăşoară vara, de aici numărul mare de fracturi şi arsuri.

Spitalele mari din Capitală, cum ar fi Spitalul Universitar, Fundeni, Elias sau Bagdasar sunt ticsite de bolnavi în această perioadă. Mărturie stau saloanele pline, în care paturile nu apucă să se golească, cheltuielile imense cu medicamentele şi medicii cu nervii întinşi la maximum.

Motivele sunt multiple, dar cel mai important, cel ce a ridicat considerabil numărul pacienţilor, este perioada concediilor. „În perioada aceasta bătrînii pot ajunge mai uşor la Bucureşti pentru că este vară şi copiii lor au concediu aşa că pot avea grija lor şi-i pot aduce la spital”, a spus unul dintre medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni". 

Medicul a adaugat că la acest spital, care are secţii speciale de chirurgie, aceasta este perioada fracturilor grave. “Oamenii îşi repară acoperişurile, copiii sar de la înălţime în apă, pe scurt toată lumea face activităţi fizice mai periculoase vara”, a mai spus medicul.

Doar în spitalele mari mai sunt medicamente

Deasemenea, Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri este asaltat de pacienţi în această perioada pentru că vara au loc mai multe incendii sau activităţile care implică lucrul cu energie electrică sunt mai frecvente, la fel şi riscul de electrocutare. Spitalul Universitar de Urgenţă este de departe cel care numără cei mai mulţi pacienţi, internaţi sau sub observaţie.

“Spitalele mici sunt goale acum iar noi nu avem loc pe holuri de pacienţi. Asta se întâmplă din cauză că la noi se găsesc atât medicamente cât şi tratament de specialitate pe când î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 11 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 2 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum 2 ore
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Un nou AI poate să modeleze şi să proiecteze codul genetic pentru toate domeniile vieţii

HotNews acum o ora
În colaborare cu Nvidia şi reunind cercetători de la Universitatea Stanford, UC Berkeley şi UC San Francisco, Arc Institute a creat cel mai mare model AI pentru biologie, numit Evo 2. Noul AI a fost antrenat pe ADN-ul a peste 100.000 de specii din î

Regizorul Radu Jude țintește al doilea Urs de Aur cu filmul „Kontinental ’25”

HotNews acum o ora
Radu Jude a revenit, miercuri, la Festivalul de Film de la Berlin cu „Kontinental ’25”, un film despre criza morală a unui executor judecătoresc, care marchează încercarea regizorului român de a obţine un al doilea Urs de Aur după ce a câştigat prem

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 9 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-5°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°