Bursa Specială „Guvernul României“ (BSGR) pentru formarea managerilor din sectorul public a devenit victima sistemului pe care ar fi trebuit să îl reformeze. La patru ani de la lansare, programul Bursa Specială „Guvernul României“ este practic blocat: Comisia BSGR e nefuncţională, partenerul de implementare se retrage peste două săptămâni, iar legea care numeşte noua instituţie care va coordona proiectul nu e încă votată. Un număr de 149 de tineri au f
Bursa Specială „Guvernul României“ (BSGR) pentru formarea managerilor din sectorul public a devenit victima sistemului pe care ar fi trebuit să îl reformeze.
La patru ani de la lansare, programul Bursa Specială „Guvernul României“ este practic blocat: Comisia BSGR e nefuncţională, partenerul de implementare se retrage peste două săptămâni, iar legea care numeşte noua instituţie care va coordona proiectul nu e încă votată.
Un număr de 149 de tineri au fost selectaţi, în urma unor examinări riguroase, pentru a participa la program. Tinerii se obligau să obţină calificative bune la universităţi reputate din Occident, să revină în ţară la finalizarea studiilor şi să activeze pe poziţii de management în sectorul public. Din 2005 şi până azi, beneficiarii s-au lovit de toate piedicile posibile, de la şicane administrative la tergiversări legate de plata burselor.
Noi incertitudini planează asupra proiectului în care statul român a investit peste 6 milioane de euro. Un act normativ aflat în curs de avizare la Ministerul Educaţiei prevede înlocuirea partenerului de implementare a proiectului, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate. Diferendul dintre PNUD şi minister ar fi pornit de la faptul că Guvernul nu îşi respectă obligaţiile contractuale. Niciunul dintre cei 100 de tineri care au absolvit programul nu a primit postul promis! „Anga