Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Pentru Călin Moje, oina este adevăratul sport naţional

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

Călin Moje a înfiinţat în 2000 prima echipă de oină din Coruia, echipă care a câştigat de atunci numeroase titluri naţionale. Unul dintre oamenii care îşi dedică tot timpul promovării dar şi dezvoltării jocului de oină este Călin Moje. S-a îndrăgostit încă din copilărie de acest sport şi de atunci i-a rămas în sânge. Maramureşeanul este deasemenea omul care a înfiinţat la Coruia o echipă de oină, „Dinamic Coruia” echipă care a reuşit performanţe remarcabile la campionatele naţionale la scurtă perioadă după înfiinţare.

„Când m-am întors ca profesor la şcoala din satul meu natal mi-am adus aminte de primele mele antrenamente de oină. Am încercat să arăt copiilor magia oinei şi spre surprinderea mea copiii s-au îndrăgostit de acest sport” declară Moje.

După un an de la înfiinţare Dinamic Coruia a câştigat primul titlu de campioană

La doar patru luni de la înfinţarea clubului sportiv „Dinamic Coruia”, echipa a fost invitată să joace la faza naţională şcolară de oină unde maramureşenii au ocupat locul şapte din 18 echipe. „La început a fost foarte greu. Din banii mei am cumpărat 10 mingi, două bastoane şi un rând de echipament pentru toţi copii ca să putem participa la acel turneu. A fost o experienţă de neuitat având în vedere că noi ne prezentasem acolo după doar patru luni de antrenament” povesteşte Moje. O dată cu trecerea timpului „Dinamic Coruia” a devenit una din cele mai bune echipe ale ţarii.

„După ce au mai crescut copiii am început să avem rezultate fabuloase. Până în prezent am câştigat peste 15 titluri naţionale. Din 2003 şi până în 2007 de fiecare dată am fost campioni naţionali şi vicecampioni la juniori” spune antrenorul. Din cauza lipsei de bani această echipă nu s-a mai putut înscrie însă în campionat. Chiar dacă erau campionii naţionali, cei de la Coruia nu au găsit suficienţi oameni care să inve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 6 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°