Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Potec: "Mă apuc de făcut copii"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 august 2009 ·

Fosta campioană olimpică de la Atena ameninţă că se lasă de înot dacă COSR şi MTS nu vor găsi o soluţie pentru a-l plăti pe antrenorul francez Philippe Lucas. Medaliată cu bronz în proba de 1.500 de metri liber de la Campionatele Mondiale de nataţie desfăşurate luna trecută la Roma, Camelia Potec a apărut astăzi pentru prima oară în public. Sursa: Agerpres Brăileanca a participat la o conferinţă de presă organizată de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, în cadrul căreia a fost premiată pentru performanţa sa de preşedintele Viorel Păunescu. Alături de Camelia, care a primit de la Păunescu 10.000 de euro, s-a aflat şi Constantin Popovici, locul opt la sărituri la Mondialele de la Roma. Pentru prestaţia din capitala Italiei, Popovici a primit şi el 2.000 de euro. Nu mai vrea să joace rolul de mediator "În două-trei săptămâni voi lua o hotărâre în ceea ce priveşte viitorul meu", a fost răspunsul Cameliei Potec atunci când a fost întrebată dacă va mai continua să înoate. Decizia sportivei în vârstă de 27 de ani depinde, după cum a mărturisit chiar ea, de finalizarea negocierilor cu antrenorul francez Philippe Lucas, cel care s-a ocupat gratis de Potec în ultimul an şi jumătate.

"Am promisiuni că se va rezolva problema salariului pentru antrenor. În mod normal, dacă mă voi hotărî să fac în continuare performanţă, pe 6-7 septembrie trebuie să încep pregătirea. Până atunci, discuţiile cu Philippe Lucas ar trebui finalizate", a mărturisit Camelia. Ea a mai dezvăluit că, de mai bine de un an, joacă rolul de mediator în negocierile dintre Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Ministerul Tineretului şi Sportului, pe de o parte, şi Philippe Lucas, pe de altă parte, dar că s-a săturat de această postură. 3.000 de euro pentru Lucas "Nu mă mai bag. Îi las să se înţeleagă. Cele două foruri promit de mult că vor rezolva situaţia. Au trecut săptămâni, au trec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 25 de ani mort după ce mașina sa a căzut în lacul Pantelimon. Bărbatul nu avea permis auto

Ziare.com acum 13 minute
Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineaţă, 21 septembrie, după ce maşina pe care o conducea a căzut în lacul Pantelimon, din Capitală. Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor, că bărbatul nu deţinea permis de conducere. ”La data de 21 s

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 2 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Cum a rămas Lidia Buble fără permis. Artista are din nou probleme cu Brigada Rutieră

Gandul acum 14 minute
Cântăreaţa Lidia Buble a fost sancţionată cu o amendă de 990 de lei şi cu suspendarea permisului de conducere după ce nu acordat prioritate într-o intersecţie din Sectorul 1 al Capitalei, potrivit unor surse din Brigada Rutieră. „La data de 20 septe

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum o ora
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 3 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 5 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 5 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

16°/25°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°