Informaţii de presă
La începutul acestei luni, au fost încheiate lucrările de reabilitare şi modernizare a străzii Ciucului, pe o lungime de 264 m şi o lăţime de 7 m. Suprafaţa totală, cuprinzând carosabil şi parcări, este de 3.693 mp. Au fost amenajate 96 de parcări longitudinale, valoarea totală a lucrărilor fiind de aproximativ 700.000 de lei (TVA inclus).
Dozatoare de lapte în pieţele târgumureşene
Pentru a veni în sprijinul consumatorilor de lapte indigen, Administraţia Pieţelor a amplasat, prin intermediul producătorilor privaţi autohtoni – automate (dozatoare de lapte) în Piaţa Cuza Vodă, Piaţa 22 Decembrie 1989, Piaţa din cartierul Dâmbu Pietros şi Piaţa Diamant. În viitorul apropiat vor fi introduse dozatoare şi în pieţele Dacia şi Unirii. „Datorită calităţii de necontestat a laptelui din aceste dozatoare, nemodificat în componenţa sa, cât şi faptului că instalaţia permite menţinerea unei igiene ireproşabile, considerăm că am adus un beneficiu suplimentar pentru consumatori, prin amplasarea acestor automate în centrele publice de desfacere, înlesnind achiziţionarea acestui produs indigen, atât de necesar într-o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă”, este de părere ec. Vasile Filimon, inspector şef în cadrul Administraţiei Pieţelor. Precizăm, de asemenea, că dozatoarele de lapte amplasate în pieţele din municipiu respectă toate normele de igienă impuse de Uniunea Europeană
Biroul de presă al Primăriei Tîrgu-Mureş.
Informaţii de presă
La începutul acestei luni, au fost încheiate lucrările de reabilitare şi modernizare a străzii Ciucului, pe o lungime de 264 m şi o lăţime de 7 m. Suprafaţa totală, cuprinzând carosabil şi parcări, este de 3.693 mp. Au fost amenajate 96 de parcări longitudinale, valoarea totală a lucrărilor fiind de aproximativ 700.000 de lei (TVA inclus).
Dozatoare de lapte în pieţele târgumureşene @N_