Ministerul Transporturilor a oferit Consiliului Judeţean Dolj porturile Calafat, Rast şi Cetate, forul judeţean având 30 de zile pentru a se hotârî dacă vrea sau nu să le preia.
Dacă Portul Bechet a fost oferit spre preluare Consiliului Local Bechet, porturile din Calafat, Cetate şi Rast ar putea fi preluate de la Ministerul Transporturilor, în urma restructurării unor unităţi din subordine, de Consiliul Judeţean Dolj. Decizia transferării porturilor mici la autorităţile locale şi judeţene a fost luată în şedinţa de guvern de miercurea trecută.
Ofertă cu condiţii
Printr-o adresă transmisă la sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Transporturilor a solicitat Consiliului Judeţean Dolj să comunice dacă este de acord cu preluarea celor trei porturi dunărene. Ministerul impune şi o serie de condiţii, care trebuie respectate în cazul preluării. Principala este reprezentată de păstrarea obiectului principal de activitate al porturilor, incluzând întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii, asigurarea coordonării şi siguranţei portuare, precum şi a adâncimilor minime la dane, urmărirea traficului de nave şi mărfuri, dar şi preluarea personalului aferent administrării porturilor.
Mai mult, autorităţile locale şi judeţene care preiau porturile trebuie să aplice politicile portuare elaborate de Ministerul Transporturilor şi să aibă bani pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare derulate cu bani europeni prin Programul Operaţional Sectorial de Transport. Autorităţile nu trebuie să uite nici de asigurarea plăţilor către Fondul Proprietatea, reprezentând contravaloarea numărului de acţiuni pe care acesta le deţine.
Autorităţile locale şi judeţene trebuie să răspundă ministerului în termen de 30 de zile dacă vor sau nu să preia porturile în condiţiile menţionate. În cazul în care răspunsul este negativ, porturile vor intra în administ