Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonia iese cu scandal din recesiunea economică

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 august 2009 ·

Reluarea creşterii PIB-ului a generat o aprigă dezbatere electorală între putere şi opoziţie privind nivelul de trai al populaţiei. Sursa: Reuters

Ieşirea Japoniei din recesiune reprezintă o veste bună pentru premierul conservator Taro Aso, dar noua realitate economică nu mai poate opri ascensiunea opoziţiei, cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor legislative din 30 august. Statul nipon a avut o creştere economică de 0,9 la sută în cel de-al doilea trimestru al anului, după cinci trimestre consecutive de regres. Aso, la mare distanţă în sondaje de democratul Yukio Hatoyama, s-a grăbit să pună revenirea pe plus a celei de-a doua economii a lumii pe seama pachetului său de măsuri adoptat imediat după venirea la putere, în septembrie 2008. Guvernul conservator de la Tokio a pom pat echivalentul a cinci procente din PIB pentru stimularea consumului şi relansarea industriei auto.

Prea mulţi şomeri

Japonia este cel de-al treilea stat puternic industrializat, după Germania şi Franţa, care a anunţat reluarea creşterii economice. Şomajul a atins însă în iunie cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, şi anume 5,4 la sută. Numărul şomerilor a crescut cu peste 30 de procente într-un singur an, iar oferta de locuri de muncă este tot mai săracă, după cum au arătat statisticile publicate la sfârşitul lunii iulie.

Contraargumentele opoziţiei

Analiştii au apreciat că anunţul constituie un avantaj electoral pentru Aso, dar unul care vine destul de târziu, pentru că japonezii de rând nu vor simţi prea curând beneficiile creşterii economice. Un argument invocat şi de Hatoyama, liderul Partidului Democrat din Japonia (PDJ), care acuză guvernarea conservatoare că a redus considerabil nivelul de trai al japonezilor.

„Domnul Aso susţine că Japonia întrezăreşte semnele unei relansări economice, dar po

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°