FINANŢARE l Un pod feroviar prăbuşit luna trecută ar putea fi refăcut
Ministerul Transporturilor a cerut, printr-un proiect de hotărâre de Guvern, suplimentarea cu 7,5 milioane de lei a bugetului pe anul în curs, pentru începerea reparaţiilor la un pod de cale ferată situat pe magistrala care leagă Braşovul de Sibiu. În urma inundaţiilor din iulie, podul peste râul Cârţa s-a prăbuşit, iar circulaţia feroviară între Braşov şi Sibiu a fost deviată pe ruta Sighişoara – Mediaş (223 km în loc de 149 km). Pe ruta “clasică” nu mai circulă decât trenuri personale, iar între gările Porumbacu şi Ucea se face transbordare cu autobuze. Ocolul de 74 km înseamnă un timp suplimentar de mai bine de o oră. În plus, nici nu mai sunt trenuri directe, călătorii fiind nevoiţi să schimbe ori la Mediaş ori la Copşa Mică. Sumele necesare restabilirii circulaţiei ar urma să fie asigurate din Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului.
Dacă pentru acest pod se mai găsesc bani, pentru altele situaţia este mai puţin fericită. În urma inundaţiilor din 2005, când s-a prăbuşit un pod peste râul Argeş, la Grădiştea, circulaţia feroviară între Bucureşti şi Giurgiu şi, mai departe, spre Sofia, Salonic şi Istanbul, se desfăşoară pe la Videle, cu un ocol de 55 km. (A.B.)
FINANŢARE l Un pod feroviar prăbuşit luna trecută ar putea fi refăcut
Ministerul Transporturilor a cerut, printr-un proiect de hotărâre de Guvern, suplimentarea cu 7,5 milioane de lei a bugetului pe anul în curs, pentru începerea reparaţiilor la un pod de cale ferată situat pe magistrala care leagă Braşovul de Sibiu. În urma inundaţiilor din iulie, podul peste râul Cârţa s-a prăbuşit, iar circulaţia feroviară între Braşov şi Sibiu a fost deviată pe ruta Sighişoara – Mediaş (223 km în loc de 149 km). Pe ruta “clasică” nu mai circulă decât trenuri personale, iar între gările Po