Ministrul Muncii, Marian Sârbu, declarat la începutul lunii august că salariul minim pe economie va creşte cu 25% faţă de valoarea actuală şi că măsura va intra în vigoare din prima zi a anului viitor. Astfel, salariul minim pe economie ar putea creşte de la 600 lei, în prezent, la 750 lei. Proiectul Legii unice este fundamentat pe o proiecţie macroeconomică ce vizează o majorare semnificativă a salariului minim pe economie, la 750 lei în 2010, urmată de o creştere a salariului minim cu încă 150 lei, în 2011, pentru a ajunge la 900 lei. Salariul minim va avea o creştere mult mai lentă începând cu 2012, pentru a se ajunge la valoarea de 1.110 lei în 2015″, au precizat reprezentanţii Executivului. “Odată cu majorarea salariului minim, salariile aflate sub noua valoare în grilă vor trebui să crească. Între 100.000 şi 150.000 de bugetari vor avea parte de o creştere a salariilor, în funcţie de valoarea la care se va decide majorarea salariului minim”, a explicat Mocanu.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, declarat la începutul lunii august că salariul minim pe economie va creşte cu 25% faţă de valoarea actuală şi că măsura va intra în vigoare din prima zi a anului viitor. Astfel, salariul minim pe economie ar putea creşte de la 600 lei, în prezent, la 750 lei. Proiectul Legii unice este fundamentat pe o proiecţie macroeconomică ce vizează o majorare semnificativă a salariului minim pe economie, la 750 lei în 2010, urmată de o creştere a salariului minim cu încă 150 lei, în 2011, pentru a ajunge la 900 lei. Salariul minim va avea o creştere mult mai lentă începând cu 2012, pentru a se ajunge la valoarea de 1.110 lei în 2015″, au precizat reprezentanţii Executivului. “Odată cu majorarea salariului minim, salariile aflate sub noua valoare în grilă vor trebui să crească. Între 100.000 şi 150.000 de bugetari vor avea parte de o creştere a salariilor, în funcţie de valoa