Directorul adjunct al Muzeului Regiunii Porțile de Fier, Gabriel Crăciunescu, susține că are nevoie urgentă de cel puțin 25.000 de lei, pentru a scoate la lumină două mari obiective istorice de pe teritoriul județului. Pe de altă parte, un braşovean a descoperit zece situri de interes arheologic în judeţ! Citiţi aici povestea lui! Este vorba de cetatea de la Dârvari și tumulii de la Ștircovița. Pentru ambele obiective, ar fi necesari în jur de 25.000 de lei, bani cu care ar putea fi efectuate săpăturile și lucrările de conservare a acestora. Numai că, după cum susține Gabriel Crăciunescu, la ora actuală, suma este destul de mare și nu poate fi suportată de muzeu. „La aceste două obiective nu au avut loc niciodată săpături. Toate informaţiile sunt vagi, însă cu certitudine, aici ar putea fi descoperite lucruri destul de interesante. Voi încerca să atrag ceva fonduri, voi propune acest lucru şi autorităţilor judeţene, în speranţa că voi reuşi să efectuez săpături aici pentru prima dată”, a declarat Crăciunescu.
Obiective unice în judeţ
Conform directorului adjunct al muzeului, la Dârvari este vorba de o cetate aparţinând Comunei Primitive, însă la ora actuală nu se ştie absolut nimic de aceasta. „Ştiu doar că există acolo, se văd foarte puţine stânci. Nu s-au efectuat niciodată săpături şi de aceea nu se ştie nimic despre această cetate. Ar fi nevoie de cel puțin 100 de milioane lei vechi, ținând cont de faptul că acolo ar trebui lucrat în jur de 3 luni de zile. La Ştircoviţa, la fel. Este vorba de un număr de 6 tumuli de incineraţie, aceştia fiind la suprafaţă. Pe lângă ei cu siguranţă mai sunt cel puţin 5 sau chiar 6. Şi aici este mult de muncă. Trebuie decopertat tot pământul, săpat pe lângă tumuli şi abia apoi desfăcuţi. Şi aici este nevoie de peste 100 de milioane de lei vechi”, susține Crăciunescu. Acesta mai susţine că cele două