Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preasfânta născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului e mai sfântă decât toţi sfinţii

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 18 august 2009 ·

Preasfinţitul Vasile Bizău, Arhiepiscopul Bisericii Greco-Catolice din România, Vasile Bizău a fost prezent în data de 15 august în judeţul Mureş la mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului,” unde s-a celebrat hramul Mănăstirii din Chiheru de Jos. Arhiepiscopul însoţit de mai mulţi protopopi şi preoţi şi urmat de mai mulţi pelerinii, din tot judeţul au parcurs în rugăciune urcuşul de la drumul judeţean Reghin-Sovata spre mănăstire, însoţiţi de parohul din Chiher, preotul Zaharie Fărcaş, oprindu-se dinaintea celor 15 troiţe ale Căii Crucii care străjuieşte drumul sinuos. După slujba religioasă l-am provocat la un dialog pe Arhiepiscopul Vasile Bizău despre aceasta sarbtoare.

Reporter: Ce sărbătoreste Biserica Greco-catolică în 15 august?

Preasfinţitul Vasile Bizău: Astăzi este Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi acest lăcaş de închinăciune este dedicat tocmai Maicii Domnului pentru că poartă acest hram. Este o zi de sărbătoare în întreaga ţară astăzi o cinstim pe Maica Domnului cu trecerea ei la cer.

Rep: De când a devenit acest drum al crucii loc de pelerinaj? Preasfinţitul Vasile Bizău: Mănăstirea de la Chiheru s-a constituit ca loc de pelerinaj tradiţional în zonă din vremuri străvechi, perpetuat chiar şi după ce vechea mănăstire a dispărut cu totul. Aceste pelerinaje au fost reluate după anul 1989, iar prin strădania credincioşilor şi buna gospodărire a preotului paroh Zaharie Fărcaş, s-a construit o biserică şi avem bucuria deşi nu este încă terminată construcţia mănăstirii propriu-zise că se fac paşi repezi pentru terminarea acestui lăcăş de închinăciune.

Rep: Care este rolul Fecioarei Maria în Biserica Greco-Catolică?

Preasfinţitul Vasile Bizău: Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cinstită de câtre Biserică şi de câtre toţi creştinii într-un mod deosebit care după preasfânta treime, este cea mai cinstită. Are un loc de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 16 minute
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 27 minute
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri ostilităţile şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale de aderare la NATO De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să îşi retragă armata din pat

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum o ora
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum 2 ore
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Sorin Grindeanu, după ce a călătorit spre Constanţa, la lansarea programului Trenurile Soarelui: Estimez că în această toamnă va fi dat în circulaţie primul tren modernizat, iar, până la sfârşitul anului, va circula cu călători şi primul tren nou

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, după ce a călătorit într-un vagon modernizat spre Constanţa, la lansarea programului Trenurile Soarelui, că, treptat, călătorii vor beneficia de mai mult confort şi siguranţă în transpor

Peste 15.700 de apeluri la 112, în timpul furtunii violente de joi seara

G4Media acum o ora
Operatorii STS ai Serviciului de Urgenţă 112 au preluat şi procesat, la nivel naţional, peste 15.700 de apeluri de urgenţă, joi seara, între orele 19.00 şi 2.00, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice care au vizat intensificări puternice

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 5 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°