"Suntem exact ca nişte copii însoţiţi", recunoaşte o bătrânică pe care anii cei de pe urmă o prind la Căminul de la Străuleşti. Azilului de bătrâni trebuie să înveţi să îi spui acasă, iar pentru a avea privilegiul de a-ţi vedea nepoţii şi mâine fruntea trebuie să îţi fie sus şi mintea ocupată cu ceva. Cu amintiri, trecutul frumos sau orice altceva, numai cu moarte nu. Elena Nedelcu are 78 de ani şi o viaţă în care cuvântul "tradiţional" este la loc de cinste. Vorbeşte cu grijă şi, în acelaşi timp, mâinile agere împletesc ceva în poală. Sursa: Dan Arsenie

"Împletesc de mic copil, am învăţat de la bunica de la Suceviţa", spune bătrâna cu ochi albaştri, a căror lumină este umbrită de un batic înflorat.

Păpuşile de la 70 de ani

Stăm de vorbă în "centrul de reminiscenţe", a cărui uşă trebuie să aibă vârsta copiilor bătrânilor de aici, judecând după albul gălbui şi scârţâitul prelung. Lângă tanti Elena, pe două fotolii aranjate, stau cele două păpuşi ale ei, cu fuste făcute din mohair sau lână, amândouă aşezate pe câte o scenă. "Astea sunt fetele mele", povesteşte femeia, care dă apoi drumul la povestea vieţii.

ACTE NECESARE INTERNĂRII ÎN CĂMIN

La Suceviţa, cât a stat cu bunicii, a învăţat ce înseamnă forţa obiceiurilor autentice. Păpuşile pe care le face acum sunt exact ca acelea pe care bunica nevoiaşă i le făcea nepoatei jucăuşe. Tot acolo, la sat, unde timpul este mai blând cu copiii, a învăţat să croşeteze şi să încondeieze ouă. Nu cu plicuri colorate, ca în zilele noastre, ci cu scoarţă de vişin, piatră vânătă şi flori culese de pe câmp. Cu ghiocei ţinuţi la presat şi prinşi cu oul într-un ciorap femeiesc şi, apoi, cu pensula cu ceară.

PESTE ANI. Păpuşile de "cârpă" ale Elenei Nede