La nici 20 de kilometri de Craiova, în satul Cîrstovani, locuiesc 15 urmaşi ai aceluiaşi neam: şapte bărbaţi şi opt femei. Oamenii trecuţi de prima tinereţe spun că sunt rude. În buletinul fiecăruia, la numele de familie, scrie negru pe alb: Cîrstov. Ion este cel mai tânăr membru al comunităţii: are 43 de ani. Veteranul este Marian (86 de ani). De cum pui piciorul în lumea lor, îţi dai seama că te rupi de realitate. Pentru ei, viaţa se scurge altfel. Nu ştiu ce-i acela un telefon mobil, iar curent electric au doar de câţiva ani. Ca să ajungi la ei, pleci din comuna Predeşti, faci la stânga pe lângă biserica din localitate, mergi până se termină asfaltul şi mai străbaţi cu piciorul alţi trei kilometri până în Cîrstov.
Casele localnicilor arată ca acum o sută de ani: construite din chirpici şi înclinate de trecerea timpului. Patru generaţii au locuit în ele. Rupţi de civilizaţie, dar mereu cu zâmbetul pe buze, ne-au primit cu braţele deschise, dornici să ne destăinuie cum se face că satul în care locuiesc de ani buni are acelaşi nume ca şi cel pe care îl au în buletin.
Marin Cîrstov are 70 de ani. Ne povesteşte că stră-străbunicul lui a fost cel care şi-a ridicat primul casă aici. Îl chema Ion Cîrstov. Cu el a început totul. A luat o tăblie şi a scris mare: „Satul Cîrstovenilor“. „Sunt convins că peste 20-30 de ani micul nostru sat va dispare.
Am mai rămas şapte familii. Toţi suntem bătrâni şi avem peste 50 de ani. Copiii noştri au plecat ba prin ţări străine, ba la Craiova, unde s-au şi stabilit. Mai vin pe la noi, dar rar, ce să le facem acum... au şi ei familiile lor“, a spus bătrânul.
Apa, adusă de la trei kilometri
Oamenii din Cîrstovani spun că au dus-o bine pe vremea lui Ceauşescu. Aveau de toate în sat: biserică, magazin, chiar şi un punct sanitar. Acum nu se mai vede nici măcar locul u
