Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva foamei pentru apărarea caselor

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 august 2009 ·

Un bărbat a făcut greva foamei trei zile, iar alţi 20 au protestat ieri în faţa sediului primăriei comunei Izvorul Bârzii, judeţul Mehedinţi pentru ca autorităţile să interzică traficul maşinilor de mare tonaj prin localitate. Oamenii se plâng că rabele care transportă de dimineaţă până seara balast le-au distrus casele.

Ca ultimă soluţie, localnicii disperaţi au organizat un protest în faţa primăriei. De asemenea, în ziua de Sfânta Maria, unul dintre nemulţumiţi şi-a pus la gât o pancartă pe care era inscripţionat „Greva Foamei“ şi nu s-a mai mişcat de pe scara primăriei.

„Aici stau de pe 15 august pentru că nu mai ştiu ce să fac. Cade casa pe mine şi pe familie din cauza trepidaţiilor de la maşinile cu piatră sau ce cară toată ziua! Trec cu viteză prin sat de ne este frică să mai ieşim din curte. Primăria trebuie să facă ceva, eu nu mă mut de aici“, a spus grevistul.

Alţi 20 de cetăţeni au intrat peste primar şi au spus că ei nu mai suportă să vadă cum în fiecare zi li se distrug şi mai mult casele pentru care au muncit o viaţă.

„Domnule primar, nu mai putem suporta! Noi nu le mai dăm voie să intre în comună! Dacă dumneavoastră îi lăsaţi, noi ne punem în mijlocul drumului, să treacă peste noi. Aţi spus că o să luaţi măsuri, dar maşinile tot circulă prin sat. Să nu mai circule aşa de mult, să încarce mai puţin! Se mişcă pereţii de zici că acum cade mobila în capul nostru. Nu este posibil aşa ceva!“, îi strigau oamenii primarului.

Edilul comunei spune că el este de partea cetăţenilor şi că, printr-o hotărâre de consiliu local, s-a decis ca maşinile de mare tonaj să nu circule în zilele de sâmbătă şi duminică, iar în celelalte încărcătura să nu depăşească 16 tone. În caz contrar, poliţia ar trebui să-i sancţioneze pe cei care nu respectă regulile.

„Eu îi înţeleg pe oameni şi le-am promis că vom face ceva. Ştiu că trepidaţiile produse de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 44 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 31 minute
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

VIDEO. Patru persoane rănite, între care una foarte grav, într-un accident la Perieni

Ceahlaul acum 28 minute
Două persoane au fost grav rănite într-un accident în care au fost implicate două autoturisme. Incidentul s-a produs în această dimineață, 12 decembrie, în comuna Perieni, județul Vaslui. Potrivit informațiilor transmise de ISU Vaslui, Detașamentul

Orban anunţă, după ce a vorbit cu Putin la telefon, că Kievul a respins o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri

News.ro acum 32 minute
Budapesta a anunţat, după discuţia la telefon a premierului ungar Vikor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin, că Kievul a respins o oferă de încetării ostilităţilor ”de Crăciun” şi un schimb de prizonieri, iar Ucraina neagă a discutat cu oremier

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de Benny Blanco. „Pentru totdeauna începe acum”

HotNews acum 33 minute
Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de iubitul său, Benny Blanco, a anunțat artista pe Instagram joi dimineață, printr-un carusel de poze cu inelul. Cei doi sunt într-o relație de un an, conform People. „Pentru totdeauna începe acum…” este descr

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°