Dacă până în urmă cu un an conaţionalii erau economi pentru a strânge bani pe care să-i trimită rudelor de acasă, acum ei sunt mulţumiţi dacă nu au datorii la sfârşitul lunii. Criza financiară a trezit la români spiritul inventiv pe care îl pun la treabă şi în străinătate pentru a cheltui cât mai puţin. Românii din Italia renunţă la vacanţe, maşini personale şi o parte din mâncare pentru a depăşi momentul de criză fără prea multe datorii. Mulţi dintre conaţionali folosesc maşina personală doar în caz de urgenţă şi preferă mijloacele de transport în comun. În acest fel, ei ajung să economisească până la 300 de euro pe lună la benzină.
Cei care până acum un an se bucurau de comoditatea unui apartament închiriat în prezent preferă să-l împartă cu alţi conaţionali pentru a face faţă mai uşor cheltuielilor ridicate la facturi. Alţi români au renunţat la concediile de vară pentru a nu-şi mări cheltuielile şi a avea o bază financiară cât mai solidă în septembrie, când se anunţă noi scumpiri.
Economii la mâncare
Din discuţiile cu românii reiese că primele economii le-au făcut la mâncare şi au schimbat meniul zilnic. Ei au fost nevoiţi să renunţe la carne, alimentul de bază, pe care au înlocuit-o cu paste sau cu legume care nu au un preţ ridicat. “Ca să cumpăr carne pentru soţie şi cei doi copii trebuie să cheltuiesc, în medie, 20 de euro pentru o masă, iar carnea nu este singurul ingredient necesar”, ne-a povestit Viorel Dincă (39 de ani) din Râmnicu Vâlcea.
Familia Dincă preferă să nu gătească mâncăruri pe bază de carne foarte des şi apelează la paste cu diferite combinaţii. Tot criza i-a determinat să-şi la pachet chiar şi mâncare gătită la serviciu.
“Înainte mai luam o bucată de pizza la prânz sau un sandviş, dar am constatat că eu şi soţia cheltuiam 15 euro zilnic numai pentru asta şi am schimbat str