Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova:Poliţiştii, din nou în stradă pentru sporuri

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

Aproximativ 100 de oamenii înarmaţi cu fluiere şi pancarde au protestat în Piaţa Mihai Viteazul împotriva deficienţei de resurse financiare din sistem . Poliţiştii au declarat că ei nu sunt o instituţie de plângăcioşi, dar le-a ajuns cuţitul la os. Sunt nevoiţi să cumpere din buzunarul propriu tot ceea ce au nevoie la birou. „Nu avem bani nici de coli de scris. În momentul când prindem un infractor, după care umblăm o bună perioadă de timp, mai avem de trecut un hop. Din păcate nu sunt fonduri pentru a scoate certificatul medico-legal, iar dosarul  nostru se duce pe apa sâmbetei“, a declarat Joni Bălan, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Dolj.

Vor protesta zilnic

Oamenii legii sunt hotrâţi să protesteze zilnic până în momentul în care doleanţele lor vor fi rezolvate. „Noi nu aveam nevoie de maşini scumpe şi care consumă mult. S-au cumprat jeepuri, care sunt folosite tot de cei de sus. Noi primim 20 de milioane de lei pe lună, din care şapte milioane se duc pe chirie, tot atât pe ratele la bancă şi mai faceţi şi dumneavoastră socoteala cu ce mai rămânem“, a spus Marius Voltireanu, poliţist la vama Calafat.

Unii poliţişti au venit în piaţa Prefecturii cu copilaşi de mână. Au strigat împreună cot la cot că vor să aibă cu ce să îşi întreţină familiile.„Până la urmă trebuie cineva să facă ceva, doar nu o să ne lase aşa. Ei nu înţeleg că tot cetăţenii sunt afectaţi. Pentru că noi nu suntem acum pe stradă, pentru ei este un mare pericol. Trebuie să ne înţeleagă. Şi noi, ca şi ei, trebuie să avem ce pune pe masă copiilor“, a spus agentul şef  Emil Truşcă.      

Oamenii au mai precizat că în momentul de faţă toate posturile au fost blocate. „6000 de locuri de muncă în momentul de faţă sunt vacante, ceea ce nu este normal. Deşi ministrul Dan Nica a promis că va căuta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 26 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Un judecător federal blochează punerea în aplicare a ordinului lui Trump privind CPI

Ziarul Financiar acum 2 ore
Un judecător federal a blocat vineri punerea în aplicare a ordinului executiv al preşedintelui american Donald Trump care îi vizează pe cei care lucrează cu Curtea Penală Internaţională, informează Reuters. Decizia a fost luată în urma unui proces i

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°