Ca într-un decor suprarealist, meciul din Ghencea a fost punctat, în lipsa spectatorilor, de indicaţiile, acuzaţiile şi glumele din loja principală, care s-au auzit pînă pe gazon
O întîmplare mai veche, dar absolut autentică, povesteşte că singurii care au redus la tăcere loja din centrul tribunei oficiale au fost oamenii Champions League. "De aici vom filma", au spus ei. "Imposibil, aici stă patronul!", li s-a răspuns. "De aici filmăm sau nu există nici un meci", au răspuns, surîzînd implacabil, elveţienii de la Team.
Atunci, Becali s-a mutat. Acum, el e pe locul lui. Cu cîteva minute înaintea meciului Steaua - Urziceni, glasul lui umple tribunele goale. Chiar dacă nu-l vezi, îl simţi, ca într-o transmisie radiofonică.
"Eu sînt patron, restul angajaţi"
Mai e un singur minut. Intră în direct la GSP TV Bergodi şi Dan Petrescu îşi dau mîna pe teren, italianul oferă băieţ ilor în albastru ultimele indicaţii tactice, Becali e cu spatele la gazon, proptit de microfon. "Băăă, nu mai întrebaţi cine decide aici. Eu sînt patron, restul angajaţi", se răsteşte Gigi.
"Şefu', îi batem rău!"
În fine, se aşază pe scaunul din primul rînd. Ceilalţi din lojă îl urmează, lăsînd o distanţă ceremonioasă între gesturi.
Patronul e entuziasmat de ceea ce vede. Steliştii s-au strîns la centru într-un cerc şi au strigat: "Luptăm!". "Aşa, tată, bravo, hai la luptă!" îi îndeamnă şi Becali. "La luptă, da. Şefu', îi batem rău p-ăştia azi", îl completează unul dintre scutieri, finul său, Viorel Tudorache.
Doar cîţiva se foiesc. Regula e mimetismul. Optimismul, supărarea şi speranţa vin de la lider. Iar el le ia din ceea ce înţelege din fotbal.
"Ai dreptate, am văzut reluarea"
Din afara stadionului se aud scandările suporterilor: "Becali, pleacă din Ghencea".
Loja le ignoră. Doar tăcere