În luna iulie 2009, numărul participanţilor la sistemul de pensii facultative a crescut cu 2,2% faţă de luna iunie, până la 173.392 participanţi. Dintre aceştia, cei mai puţini provin din industria hotelieră.
De la începutul acestui an, numărul participanţilor la Pilonul III a avansat cu 15%.
Astfel, numărul celor care au încheiat un contract de pensie privată facultativă reprezintă 3,5% din totalul salariaţilor din România, potrivit raportului lunar publicat de Comisia Naţională de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Primele trei fonduri din piaţă, în funcţie de numărul de participanţi atraşi, au concentrat 66% dintre persoanele care au ]ncheiat un contract de pensie facultativă. În luna iulie, 13 fonduri de pensii facultative, operate de 10 administratori, funcţionau pe piaţa internă.
Fondul de pensii facultative administrat de ING, ING Optim, a atras cei mai mulţi participanţi, respectiv 25,97% din total. Pentru BCR Prudent au optat 25,12% dintre participanţi, iar pentru AZT Moderato, administrat de Allianz Ţiriac Pensii Private, 14,88%.
Cel de al doilea fond administrat de ING, ING Classic, a atras 12,75% dintre participanţii la Pilonul III. AZT Vivace cumulează contribuţiile a 9,93% dintre participanţi, iar fondul Pensia Mea, administrat de Aviva, a 5,4% dintre persoanele intrate în sistem.
Raiffeisen Acumulare a atras 3,52% dintre participanţi, pe poziţia următoare clasându-se Eureko Comfort, care s-a regăsit în preferinţele a 0,72% dintre participanţi.
Bugetarii nu au bani de pensie
Numărul bărbaţilor care contribuie la un fond de pensii facultative este egal cu cel al femeilor intrate în sistem. Din totalul celor 173.392 de participanţi, 16% au vârsta sub 29 de ani, 50% au vârsta cuprinsă între 30 şi 44 de ani, iar 34% au trecut de pragul d