Statul a crescut încet, dar sigur, ca un aluat minune, până şi-a pierdut consistenţa. Drojdia care a provocat această boală de creştere are în componenţă populism, iresponsabilitate şi o formă frauduloasă de privatizare a statului.

Avem un stat gonflat, forţat acum de criza economică să se contracte. Un guvern după altul a împărţit cu dărnicie bani publici, creând noi şi noi categorii de beneficiari şi asistaţi. A scris şi presa, a recunoscut-o şi preşedintele Traian Băsescu: peste jumătate din populaţia României primeşte o formă de ajutor social. Pe lângă expansiunea statului cu de la sine putere, reprezentanţi ai statului, independent de voinţa centrului, dar profitând de apatia acestuia şi-au creat propriile fiefuri, clientele, avantaje.

Acum, în al 12-lea ceas, se vorbeşte despre austeritate, concedieri, desfiinţări de instituţii şi de posturi, reduceri de salarii, sporuri şi cheltuieli. A trebuit să vină FMI ca să avem discuţia aceasta, pentru că guvernele României s-au obişnuit să acţioneze în politici de anvergură doar sub presiunea – şi cu scuza – intervenţiei unui organism internaţional.

Stim şi din experienţa altor state care trec prin astfel de probleme: criza poate fi o oportunitate pentru raţionalizarea cheltuielilor publice şi reducerea deficitelor. Este momentul în care se acceptă la nivel general că trebuie făcute sacrificii şi, ca urmare, există spaţiu social mai mare pentru implementarea unor măsuri radicale. Mai departe, depinde de consecvenţa Executivului şi de inteligenţa sa pentru ca reducerile să fie integrate într-o filosofie reformistă şi să fie astfel orientate încât să producă efecte pozitive pe termen mediu şi lung.

Guvernul a oscilat în atitudinea publică pe care să o adopte faţă de criză. Într-o primă fază, a creionat o imagine sumbră, pentru a lovi două ţinte. Executivul a dorit, pe de o parte, să scadă aşteptăr