Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat luni că victoria contra insurgenţilor talibani din Afganistan nu va fi nici "rapidă", nici "uşoară". Citiţi şi
Barack Obama: Scopul nostru în Afganistan nu este neapărat victoriaVIDEO Testul democraţiei în Afganistan: prezidenţiale cu fraude şi rebeliune
"Insurecţia în Afganistan nu a început de azi pe mâine ", a zis liderul american, potrivit căruia " Statele Unite nu au ales să lupte în Afganistan, ci au fost forţate să invadeze această ţară pentru a opri viitoare atacuri precum cel de la 11 septembrie la ele acasă".
Într-un discurs în Arizona, în faţa asociaţiei de foşti combatanţi de război în străinătate, Obama a declarat că " nu o vom învinge peste noapte. Nu va fi rapid. Nu va fi uşor".
Afirmaţia liderului de la Casa Albă vine cu trei zile înaintea alegerilor din Afganistan, ameninţate de violenţele talibanilor şi de creşterea numărului de morţi printre trupele americane şi aliate.
Obama a mai declarat că noua sa strategie recunoaşte că Al Qaida şi-a mutat bazele în zone izolate din Pakistan şi că puterea militară singură nu va putea câştiga acest război. Barack Obama, care a făcut din frontul afgan o prioritate a mandatului său, nu a dezvăluit totuşi viitoarele evoluţii strategice ale administraţiei sale, care a trimis miliarde de dolari şi de întăriri în această ţară după ce a intrat în funcţie în ianuarie.
Preşedintele american a ordonat deja desfăşurarea a 21.000 de soldaţi suplimentari, ridicând numărul lor la 68.000 până la sfârşitul anului