Strada Rodniciei, o stradă aparent liniştită, o familie formată din mama şi fiica ei. Până aici nu este nimic anormal. Vorbim de o fată de 30 de ani care a absolvit o facultate şi un master, şi pe care mama ei o consideră ca având o boală care nu o poate trata nimeni, nici chiar doctorii. „Această boală nu poate fi tratată omeneşte, este ceva ce nu vă pot explica şi nimeni nu mă înţelege. Fiica mea este posedată şi nici preotul nu poate să o trateze”, a declarat mama fiicei.
La sesizarea vecinilor, care nu mai suportă nicio clipă urletele fetei şi mirosul insuportabil, mama în cauză a întors spatele către orice sursă de ajutor spunând că fiica ei o ceartă dacă lasă cineva intră în casă. După declaraţiile vecinilor fata e sechestrată de 6 ani, mama ei ţinând-o dezbrăcată şi înfometată pe parchet. Toată lumea dă vina pe mama fiicei care nu vrea ca fiica ei să fie tratată de doctori. “Nu mai putem deschide geamul datorită mirosului insuportabil, noaptea ne trezesc ţipetele, cred că casa aceasta nu a mai fost aerisită de ani de zile şi că Imola nu e spălată cu săptămânile”, a declarat o vecină.
Strada Rodniciei, o stradă aparent liniştită, o familie formată din mama şi fiica ei. Până aici nu este nimic anormal. Vorbim de o fată de 30 de ani care a absolvit o facultate şi un master, şi pe care mama ei o consideră ca având o boală care nu o poate trata nimeni, nici chiar doctorii. „Această boală nu poate fi tratată omeneşte, este ceva ce nu vă pot explica şi nimeni nu mă înţelege. Fiica mea este posedată şi nici preotul nu poate să o trateze”, a declarat mama fiicei.
La sesizarea vecinilor, care nu mai suportă nicio clipă urletele fetei şi mirosul insuportabil, mama în cauză a întors spatele către orice sursă de ajutor spunând că fiica ei o ceartă dacă lasă cineva intră în casă. După declaraţiile vecinilor fata e sechestrată de 6 ani, mama ei ţinând-o d